Ambasadele României la Budapesta și Viena au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile ambelor state, în vederea verificării informațiilor potrivit cărora un cetățean român ar fi proprietarul camionului abandonat în Austria, în care au fost găsiți mai mulți refugiați asfixiați, dar niciuna din misiunile diplomatice menționate nu a fost notificată oficial cu privire la incidentul semnalat, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un răspuns acordat la solicitarea Agerpres.
Sursa citată precizează că verificările sunt în curs, iar Ambasada României de la Budapesta și cea de la Viena mențin legătura cu autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la acest caz.
Șoferul camionului în care au fost găsiți joi zeci de imigranți morți pe o autostradă din estul Austriei, nu departe de granița cu Ungaria, ar fi român, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al premierului ungar Viktor Orban, care a precizat că a informația a fost oferită de poliția austriacă.
Între 20 și 50 de imigranți morți au fost găsiți joi dimineață în respectivul camion care era oprit pe o bandă de staționare în landul austriac Burgenland, din apropierea graniței cu Ungaria, a precizat, într-o conferință de presă la Viena, purtătorul de cuvânt al poliției austriece, Hans Peter Doskozil.