În seara zilei de luni, 7 august 2017, de pe teritoriul României este vizibilă eclipsa parțială de Lună. Observatorul Astronomic este la deschis până la miezul nopții.
Acest fenomen se va putea vedea și din restul Europei, dar și din Asia, Africa, Australia, Antarctica.
Pentru cei interesați, Observatorul va fi deschis în seara eclipsei de Lună, luni 7 august, de la ora 21 până la miezul nopții.
”Vă așteptăm să vedeți Luna, dar și planetele Jupiter și Saturn”, transmite Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului București
Eclipsa începe la 18 h 49 m, când Luna încă nu a răsărit, iar Soarele se află pe cer. Luna intră în umbra Pământului la 20 h 22 m, în momentul în care răsare dinspre orizontul de est-sud-est, putând fi observată și din țara noastră.
Faza maximă a eclipsei are loc la 21 h 20 m, când Luna se va afla nu foarte sus pe cer iar partea de jos a discului selenar va căpăta culoarea portocalie-roșiatică. Apoi, înspre sud-est Luna iese din umbra Pământului la 22 h 18 m iar eclipsa ajunge la final la 23 h 51, potrivit astro-urseanu. Ro, transmite Agerpres.
Următoarea eclipsă de Lună va fi una totală pe 31 ianuarie 2018 și va fi vizibilă în România ca o eclipsă parțială (doar ultima oră a eclipsei).
Somnolență și femei complotiste
Numerologul Mihai Voropchievici a spus la Antena 3 că, o săptămână înainte și o săptămână după eclipsă, este posibil să fim somnolenți, este indicat să evităm intervențiile chirurgicale, dacă nu sunt urgente, iar ”femeile devin complotiste și conflictuale”.