Expoziţia de fotografie „Îmi amintesc când am văzut”, realizată de fotoreporterul Lucian Tudose, s-a deschis, vineri la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, unde va rămâne până la 29 noiembrie.
Un eveniment desfăşurat sub semnul prieteniei, cum l-a caracterizat directorul general al Romfilatelia, Cristina Popescu, vernisajul a prilejuit o întâlnire a autorului cu personalităţi ale vieţii politice, diplomatice, media sau universitare care au evocat activitatea lui Lucian Tudose.
Despre „profesorul Lucian Tudose şi cei 25 de ani împreună” a vorbit rectorul SNSPA, Remus Pricopie.
„Unii îi spun Lucian, noi îi spunem profesorul Tudose, profesor pentru noi şi profesor pentru multe generaţii de studenţi, sute poate chiar mii în douăzeci şi ceva de ani. Şi cred că atunci când vorbeşti despre fotografie, de spaţiul social şi despre politică, este important să ai nu numai un fotograf profesionist, dar şi o persoană capabilă să înţeleagă semnificaţia momentului, semnificaţia politică a momentului, semnificaţie pe care cred că şi noi putem să o desprindem doar uitându-ne la aceste fotografii”, a spus Pricopie.