Cei peste 130.000 de turiști prezenți în acest weekend pe litoralul românesc au cheltuit pe cazare, mâncare și distracție aproape 12 milioane de euro, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), scrie agerpres.ro. În perioada 17-19 iulie 2015, numărul turiștilor veniți pe liroralul românesc a fost cu 15% mai mare decât în aceeași perioadă din anul trecut. De altfel, numărul turiștilor înregistrați oficial în weekend-ul abia încheiat, în stațiunile românești de la malul mării, a fost în creștere cu 35% față de weekend-ul precedent.
Dintr-un studiu al FPTR, realizat pe baza observațiilor hotelierilor de la mare, doar pe mâncare, cheltuielile au ajuns la 4,1 milioane de euro pe weekend, cazarea a costat în total 4,6 milioane de euro, iar pentru distracție turiștii au alocat 2,8 milioane de euro, în total. „Văzute global, aceste sume par mari, însă nu este așa. Practic, un turist cheltuie, în medie, la mare, 45 de euro pe zi pe cazare, mâncare și distracție, ceea ce arată că litoralul românesc rămâne, pentru români, cea mai ieftină opțiune pentru vacanța de vară", a spus Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Bugetul turiştilor în funcţie de staţiune
Sumele cheltuite pe mâncare diferă în funcție de bugetul turiștilor, dar și în funcție de stațiune. În stațiunile din nord, unde turiștii sunt mai cu dare de mână, prețul unei singure mese poate depăși 100 de lei, în funcție de categoria restaurantului. În stațiunile din sud, însă, unde turiștii nu dispun de foarte mulți bani, prețurile sunt mai mici, iar aceștia pot mânca și cu 50 de lei pe zi. Aici sunt la mare căutare și hamsiile și preparatele din pește, dar cei mai câștigați sunt turiștii care au ales all inclusive sau au masa inclusă în pachetul de servicii.
„Din păcate, există o mare discrepanță între sumele cheltuite pe distracție în Mamaia, față de sudul litoralului. În cluburile din nordul litoralului sunt turiști care plătesc și câteva mii de euro pe o seară în club, pe când în sud sunt foarte mulți care nu alocă niciun leu pentru distracție. Pentru aceștia, cea mai importantă cheltuială este cu mâncarea", a afirmat Dragoș Răducan.