Cei care doresc să ajungă la mare în acest weekend trebuie să ştie că, începând de sâmbătă se pun în mişcare „Trenurile Soarelui”. 40 de garnituri vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi spre Delta Dunării.
„Trenurile Soarelui”, care circulă fără opriri intermediare între București Nord şi Constanța, ajung la destinație în două ore, relatează digi24.ro. Pentru turiștii din Craiova, legătura cu Constanța și retur va fi realizată cu un tren direct, iar pentru cei din Brașov, cu două trenuri directe.
CFR are pregătite garnituri pentru toate regiunile ţării. O parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur.
Pentru turiştii care vor să meargă în Delta Dunării, va fi un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord - Tulcea şi retur. În trenurile InterRegio, turiştii au acces la prize, dar şi aer condiţionat. De asemenea, în unele trenuri de lung parcurs care pleacă din Oradea şi Arad, pasagerii pot lua masa în vagonul restaurant.
Detalii suplimentare AICI