Desfăşurat pe cuprinderea a trei zile, Festivalul Internaţional Adrian Păunescu, ediţia a III-a, s-a instituit pe mai multe secţiuni (concurs de poezie, comemorare la Bârca etc.), însă cel mai aşteptat moment a fost de departe Remember Cenaclul Flacăra. Astfel, sâmbătă seara, peste o mie de vechi “cenaclişti” ai anilor 70-80, veniţi împreună cu copiii şi nepoţii, au cântat, au aplaudat şi au ridicat mâinile în aer la unison cu artiştii de pe scenă.
Ora 18.00 În centrul vechi al Cetăţii Banilor, la capătul străzii Lipscani, într-o piaţetă, pe scena ticsită de boxe, microfoane, reflectoare, instrumente, se făceau ultimele probe de sunet. După numărul mare de oameni aşezaţi deja la mesele teraselor din jur, cât şi după al celor ce veneau, gupuri-grupuri, de pe străzile lăturalnice se simţea că suntem în preajma unui eveniment mult aşteptat. „Nu prea se mai fac la noi, în Craiova, astfel de concerte. Bine că prinserpm masă!”, zice o duduie ferchezuită către soţul ce sorbea tacticos dintr-o halbă de bere. Căldura năucitoare învăluia blocurile, barurile şi restaurantele obigându-i pe oltenii ieşiţi la concert şi promenadă la un consum sporit de lichide. Pe băncile fierbinţi, aliniate de-a lungul străzii, nu avea încă nimeni curaj să se aşeze. „Doi-zece, doi-zece, probă de microfon!”
Ora 19.30 Scena e pregătită. Piaţa şi strada perpendiculară pe scenă s-a aglomerat la jumătate. În stânga, un grup de peste 20 de băieţi şi fete, între 12-16 ani, cu chitări în mâini, aşteaptă nerăbdători să urce pe scenă. Ei au, n-au, emoţii, dar părinţii şi bunicii care-i însoţesc sunt într-o agitaţie permanentă. Nu le mai pasă de năplăiala de afară şi nici de faptul că iau medicamente pentru tensiune, copiii să iasă bine. Andrei Păunescu, fiul marelui poet Adrian Păunescu, face o scurtă trecere în revistă a începuturilor Cenaclului şi a ceea ce va urma să se întâmple în timp de acum încolo. Dictonul serii este “să vorbim cât mai puţin şi să cântăm cât mai mult!”. Tinerii cu chitări uniţi sub numele de „Generaţia Folk” încep recitalul. Cea care îi coordonează este Mădălina Amon, care la rându-i a făcut parte din ultima generaţie de artişti ai anilor 80 intraţi în Cenaclul Flacăra. Cei prezenţi aplaudă furtunos după fiecare piesă cântată şi sunt mândrii de puii lor de oltenaşi, mai ales că ei pot fi cu adevărat viitoarea generaţie folk.
Ora 20.00 După acest juvenil prolog muzical, greii vechiului Cenaclu Flacăra îşi fac apariţia. Primul care se arată publicului este Raul Cârstea, care cântă trei piese. Urmează Vali Şerban (sosit tocmai din Alba-Iulia) cu „Omul liber”. De la microfon, Andrei Păunescu anunţă că la „Concursul de poezie Adrian Păunescu” pe primul loc s-a situat un tânăr de 13 ani din Râmnicu Vâlcea, tânăr ce a concurat cu nume mari din poezia autohtonă. Aplauze, urale, ovaţii. Piaţa şi strada încep să se umple până la refuz de cei veniţi la Cenaclu. Terasele, înghiţite de afluenţa oamenilor, par nişte insuliţe exotice, într-o mare de braţe ridicate ce se unduie pe muzica celor de pe scenă. Seara îşi face loc cu coatele prin liziera de căldură, aducând cu ea puţină răcoare.
Ora 21.00 Spectacolul intră cu adevărat în linie dreaptă. De acum şi până la final urmează cele mai mari nume muzicale, care s-au născut şi s-au afirmat graţie acestui uluitor fenomen cu impact social, cultural şi poate chiar politic, graţie acestei manifestări artistico-literare iniţiată şi condusă de Adrian Păunescu, sub numele de Cenaclu Flacăra. Vasile Şeicaru dă tonul. La simpla sa apariţie publicul ovaţionează îndelung, semn că “Actorul a ieşit în stradă”. “Antiprimăvara” se cântă într-un larg şi deplin consens, pe toate vocile celor prezenţi la spectacol.
Orele 21.30 – 0.30 Luând în calcul şi terasele, se putea lesne constata că orice spaţiu dintre blocuri, de unde putea fi vizibilă scena, era înţesat de oameni, până, hăt!, spre Teatrul Naţional „ Marin Sorescu”. Mircea Vintilă cântă “eu sunt un om pe nişte scări”. Urmează George Nicolescu, Victor Socaciu, Magda Puşcaş, Emeric Imre şi mulţi, mulţi alţii. Finalul aparţine lui Andrei Păunescu şi trupei „Totuşi iubirea”. Publicul nu se lasă trimis la culcare, se cheamă la biss. Se face un Gem Session prin prezenţa artiştilor ce au evoluat pe scenă. Se cântă până şi „Vânare de vânt” a lui Bob Dylan. Se încheie cu “Doamne, ocroteşte-i pe români”, un uriaş steag tricolor fiind desfăşurat pe câţiva metri. Pe scenă, sunetele se sting încet. În public, muzica încă se fredonează. Peste tot şi toate, spiritul lui Adrian Păunescu pare că veghează şi însufleţeşte pe mai departe cea mai importantă şi longevivă manifestare culturală petrecută vreodată în România, în această seară înaltă de vară, de aici, de la Craiova, de pe pământurile blagoslovite ale Olteniei, eterna „Terra Nova”.
