În urma concursului național pentru selectarea proiectului ce va reprezenta România la cea de-a 57-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă - la Biennale di Venezia, comisia de selecție a declarat câștigător proiectul Geta Brătescu - Apariții.
Proiectul îi are ca autori pe Geta Brătescu, Magda Radu, Corina Bucea, Diana Ursan, Raymond Bobar, Dan Burzo, Frederic Eyl, Steffen Oestreich, Marian Manten. Expoziția Apariții va pune accent pe îmbinarea mediilor artistice, revelând caracterul mobil, deschis, performativ al artei Getei Brătescu, precum și proliferarea ideilor, fluxul debordant al imaginației și libertatea de manifestare care însoțesc creativitatea specifică acestei artiste.
Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția constituie o sinteză a parcursului ei artistic, concepută prin prisma unor nuclee tematice, incluzând și cea mai recentă etapă a practicii ei artistice, într-o încercare de a oferi o oglindire a spațiului atelierului, înțeles ca spațiu fizic dar și ca entitate meta-artistică.
Consistența, integritatea, calitatea estetică și intelectuală a acestui demers, incredibila prezență a artistei - care se dezvăluie prin lucrările în care ea se auto-reprezintă, dar și în personajele/figurile feminine pe care ea le invocă - vor transforma Pavilionul României și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia într-un „atelier continuu" pentru fiecare vizitator în parte.
Arta Getei Brătescu se situează în deplină consonanță cu întoarcerea la materialitate, la forța imaginației artistice și a plăsmuirii. Interesul reînnoit pentru imagine și reprezentare semnalează și racordarea practicii ei artistice la dezbaterile actuale despre rolul artei, ca spațiu de oglindire a punctelor nevralgice ale realității, dar și ca mod de instituire a unui limbaj specific care poate genera noi forme de subiectivitate.
Geta Bratescu (n. 1926) este o personalitate centrala a artei contemporane românesti începând din anii '60. Artistă cu o carieră îndelungată și prolifică, Geta Bratescu a dezvoltat o operă complexă ce include desen, colaj, gravura, tapiserie, obiect, fotografie, film experimental, video și performance. A studiat simultan la Facultatea de Litere și Filosofie și la Școala de Belle Arte din București și a lucrat ca director artistic pentru revista Secolul 20, denumită în prezent Secolul 21.
În 2016 Hamburger Kunsthalle a prezentat o amplă retrospectivă Geta Bratescu, iar printre expozițiile sale recente se numără expoziția personală de la Tate Liverpool din 2015, cea de la Berkeley Art Museum and Pacific Film Archive, SUA, MATRIX 254 / Geta Brătescu, participarile în II Palazzo Enciclopedico, La Biennale di Venezia, 2013, La Triennale Paris, 2012, Palais de Tokyo, si în cea de-a 12a editie a Bienalei de la Istanbul din 2011, etc.
Lucrările sale se găsesc în colectii importante precum: MoMA, New York; Centre Georges Pompidou, Paris; Tate Modern, Londra; Hammer Museum, Los Angeles; San Francisco Museum of Modern Art, San Francisco; Muzeul de Artă Modernă, Varsovia; Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti; MAK, Viena, MUMOK, Viena, Kontakt Collection, Viena; Moderna Galerija, Ljubljana si FRAC Lorraine, Franta. În 2017, Camden Arts Center, Londra, îi va dedica Getei Brătescu o expoziție personală curatoriată de Jenni Lomax.