Judecătorul CCR Mircea Ștefan Minea s-a prezentat vineri la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a fi audiat în dosarul "Erata". La intrarea în Parchetul General, Ștefan Minea a refuzat să facă declarații presei, conform agerpres.ro.
Ştefan Minea era judecător de serviciu şi a transmis la Monitorul Oficial rectificarea în ceea ce priveşte motivarea Curţii pe contestaţiile privind referendumul din 29 iulie.
În acest dosar, au fost audiați până acum, în calitate de martori, președintele CCR, Augustin Zegrean, Horațius Dumbravă (membru al CSM), Toni Neacșu (fost judecător CSM), judecătorul constituțional Tudorel Toader și foștii judecători CCR Acsinte Gaspar și Ion Predescu.
Procurorii Parchetului General au redeschis un dosar în care investighează modul în care judecătorii Curții Constituționale au emis în anul 2012 o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu.