Cei doi tunisieni adepți ai Statului Islamic au părăsit deja teritoriul României

12 Iun 2015
Cei doi tunisieni adepți ai Statului Islamic au părăsit deja teritoriul României
Cei doi tunisieni adepți ai organizației Stat Islamic, declarați indezirabili de Curtea de Apel București, au părăsit deja teritoriul României, fiind expulzați, informează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB).
Despre cazul tunisienilor, mariustuca.ro a scris în exclusivitate. Iată articolul publicat de mariustuca.ro:

EXCLUSIV. Doi cetățeni tunisieni, expulzați de SRI pentru activități jihadiste în România

Potrivit unui comunicat al PCAB, la data de 8 iunie, în urma propunerii formulate de SRI, procurorii au sesizat Curtea de Apel București, pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabili a doi cetățeni tunisieni, Jaber Elias și Gharselloui Wassam, pentru considerente de securitate națională.

În cauză, au rezultat indicii că cetățenii tunisieni au desfășurat activități ce constituie amenințări la adresa siguranței naționale, de natura celor prev. de art. 3 lit. i) și 1) din Legea 51 /1991.

Pe 10 iunie, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și i-a declarat indezirabili pe cei doi tunisieni, pe o perioadă de 10 ani, pentru rațiuni de securitate națională.

"Măsura expulzării acestora de pe teritoriul României s-a desfășurat sub supravegherea Inspectoratului General pentru Imigrări, cei doi cetățeni tunisieni părăsind teritoriul țării la cererea lor și neatacând hotărârea Curții de Apel București", se mai arată în comunicatul PCAB.

''Cei doi erau în atenția Serviciului începând din anul 2014 și se aflau în România în calitate de studenți. Urmare a implicării în activități care potrivit legii constituie riscuri și amenințări la adresa securității naționale, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a dispus declararea ca persoane indezirabile a celor doi cetățeni străini pentru o perioadă de 10 ani. Cei doi erau adepți ai organizației așa-zisul Stat Islamic/Daesh și desfășurau pe teritoriul României intense activități de propagandă extremiste. Ei au acționat asupra mai multor cetățeni de aceeași religie în vederea radicalizării pe linia ideologiei organizației teroriste și coagulării unui grup de adepți ai entității teroriste", a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră