Preşedintele Iohannis nu a fost invitat joi la evenimentele dedicate Zilei Aviaţiei. Ministerul Apărării îşi cere scuze pentru eroare, iar ministrul Adrian Ţuţuianu a cerut eliminarea de urgenţă a disfuncţionalităţilor birocratice care au dus la această situaţie.
Joi a avut loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor din Bucureşti.
Pentru că şeful statului nu a fost invitat la ceremoniile oficiale, Administraţia Prezidenţială nu a trimis coroane de flori, aşa cum s-a procedat până acum, au declarat surse oficiale pentru Mediafax.
Iohannis a transmis însă un mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene în care afirmă că exemplul de devotament şi cutezanţă al acestor oameni reprezintă un reper pentru noi şi generaţiile care vor veni.
El le-a mulţumit tuturor aviatorilor militari sau civili pentru modul exemplar în care îşi fac datoria şi îşi exprimă admiraţia şi recunoştinţa faţă de "dragostea de zbor şi abnegaţia cu care exercitaţi această profesie de credinţă, fără să ţineţi cont de restricţiile şi sacrificiile inerente".
Ministerul Apărării îşi asumă greşeala de a nu-l fi invitat pe preşedintele Iohannis la ceremonii şi prezintă scuze pentru ceea ce pare a fi o încurcătură birocratică.
”Ministerul Apărării Naţionale îşi cere scuze pentru erorile apărute în transmiterea invitaţiilor de participare la sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene către Administraţia Prezidenţială şi autorităţile publice centrale. Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, a dispus în regim de urgenţă luarea măsurilor necesare eliminării disfuncţionalităţilor de natură birocratică ce au condus la crearea acestei regretabile situaţii”, se arată într-un comunicat al MApN.