Preşedintele Klaus Iohannis a declara marţi, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, că bugetul pe 2017 este "problematic și riscant", veniturile fiind supraevaluate şi existând riscul depăşirii deficitului de 3%.
"Bugetul, la o primă analiză pe care am făcut-o, este unul problematic și riscant. Se prevăd venituri care, după părerea mea, sunt supraevaluate. Pe de altă parte, se prevăd cheltuieli foarte mari. Există riscul real să se depășească deficitul de 3%. Nu putem să nu vedem că aici avem de-a face cu o sumă extraordinar de mare la așa-numitele credite de angajament. Sunt credite de angajament prevăzute, în sume de 54 de miliarde, care vor apăsa asupra bugetelor din anii următori", a declarat șeful statului după întâlnirea de la Cotroceni.
Iohannis a adăugat că a transmis toate aceste lucruri Guvernului, urmând că în zilele următoare, împreună cu echipa sa, să facă o analiză profundă. "În zilele următoare, împreună cu echipa mea, vom aprofunda analiza acestor două bugete. Sigur, vom avea în vedere și punctele de vedere prezentate astăzi de Prim-ministru și de Ministrul Finanțelor, dar, în ansamblu, trebuie să recunosc că sunt îngrijorat", a declarat Iohannis.
Întrebat dacă se gândeşte să retrimită legea bugetului în Parlament sau să ceară alte garanții de la Guvern, şeful statuluia răspuns: "Decizia o voi lua în zilele următoare".
Şeful statului a mai spus că tot în zilele următoare va face publică data la care va fi convocat referendumul privind continuarea luptei anticorupţie şi asigurarea integrităţii funcţiei publice."Acest referendum este necesar, de aceea am început demersul. Exact în zilele următoare o să vă spun când se convoacă referendumul", a declarat Iohannis.