Am întâlnit-o pe Georgeta Maria Stoian, Șeful Serviciului de Expertize Fizico-Chimice din cadrul Institutului Național de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române după ce am tot amânat (n.r.-din motive obiective) întâlnirile pe care le planificasem, de comun acord, pentru interviu. Aproape că mă dăduse la „dispăruţi“, aşa cum mi-a mărturist doamna comisar când, într-un final, ne-am văzut. Dacă m-am aşteptat să găsesc un criminalist dur, implacabil şi necomunicativ, vă spun din start că m-am înşelat. Geta Stoian este o combinaţie fascinantă între ceea ce înseamnă un profesionist desăvârşit care iubeşte mai mult decât orice meseria de criminalist şi un om cald, carismatic, de o veselie molipsitoare. Mai bine de o oră am vorbit despre marea ei dragoste - chimia judiciară, despre criminalistică şi despre cazurile care o frământă zi de zi. Totodată, am vorbit şi despre femeia şi mama Geta Stoian care în adolescenţă visa să ajungă actriţă şi care citea într-o nebunie cărţile Agathei Christie, ale Rodicăi Ojog-Braşoveanu sau aventurile lui Sherlock Holmes. Să vă spun un secret? Şi-a împlinit şi acest vis, deoarece după ce pune cheiţa pe urmele de vopsele, fire de păr, cioburi, fibre textile, pesticide, explozivi, resturi de la incendii, urme metalice, droguri pe care le analizează cu meticulozitate în laboratoarele care ascund poveşti de viaţă, se joacă puţin şi de-a teatru, aşa cum îi place ei să spună. Are peste 20 de ani vechime în „ograda“ Poliţiei Române, dar , cu siguranţă, are şi farmecul discret al unui criminalist cu patalama.
Reporter: Lucraţi în Poliţia Română de mai bine de 20 de ani. Şef Expertiză Fizico-Chimică în cadrul Institutului Național de Criminalistică. Ce v-a atras spre această meserie? E la fel de palpitant ca-n filme să fii criminalist?
„Chimia nu pune mâna direct pe infractor. În schimb, poziţionează infractorul sau victima la un moment dat în locul unde s-a produs infracţiunea“
Geta Stoian: Fiecare în viaţă ne vedem poziţionaţi undeva la un moment dat. În viaţă avem traseul nostru pe care ni-l urmăm cu mai multă sau mai puţină asiduitate. Spre exemplu eu, nu pot să spun că m-am gândit de la început că o să ajung sa lucrez în Poliţie, să fiu criminalist. Chimia judiciară mi s-a parut întotdeauna partea cea mai frumoasă. Face identificare de autor, dar în mod indirect. Mai exact, prin analiza probelor pe care un eventual infractor le foloseşte pentru a produce o infracţiune. Se spune că atunci când ajunge la faţa locului echipa de investigatori îşi propune să răspundă la mai multe întrebari: cine, ce, când, cum şi de ce. Ca să înţelegi: chimia nu pune mâna direct pe infractor. În schimb, explică modalitatea în care s-a produs o infracţiune, cu ce instrumente, poziţionează infractorul sau victima la un moment dat în locul unde s-a produs infracţiunea. Urmele pe care noi le analizăm în laboratoare: droguri, vopsele, reziduri de trageri, sol, materiale plastice, pesticide, medicamente, hârtie, material plastic de la bancnote, fire de păr, analiaza morfologică.
Am văzut laboratoarele în care lucraţi. Toate par să ascundă o mică poveste. Când intervine chimia judiciară?
„Contactul dintre două obiecte sau un obiect şi o fiinţă nu se poate realiza fără a se produce un schimb de urme“
Sunt multe situaţii. Spre exemplu, un accident de circulaţie în care făptuitorul părăseşte locul faptei. Ulterior, prin informaţii se ajunge la un posibil suspect, se ridică urme de la maşina respectivă şi se fac analize comparative cu urmele rămase la faţa locului. Deci se poziţionează infractorul la faţa locului. În mod indirect se identifică şi un autor. Sau, în cazul unui omor şi victima a fost transportată dintr-o locuinţă şi aruncată în altă parte. Dacă victima a preluat urme din locuinţa respectivă- pentru că, nu-i aşa, tot ce ne înconjoară este substanţă şi atunci poate fi caracterizat prin metode fizico-chimice. Din punctul meu de vedere, nu prea exista crime perfecte. Şi, vă mai spun ceva: criminalistica se bazează pe un postulat al lui Locard care spune aşa: „contactul dintre două obiecte sau un obiect şi o fiinţă nu se poate realiza fără a se produce un schimb de urme. Prin urmare, exact pe acest schimb de urme, noi ne bazăm de fapt întreaga muncă de cercetare criminalistică, începând cu cercetarea la faţa locului care este de fapt izvorul probelor în laboratoare şi, finalizând cu activitatea noastră de expertiză în toate domeniile. O analiză comparativă sau individuală a probelor.
Cum se procedează?
De multe ori, se ridică probe de la un suspect care sunt comparate cu o probă de referinţă. Şi, cam în toate domeniile - spre exemplu, se bănuieşte că cineva a produs nişte documente cu o anumită imprimantă, se ridică documentele respective... Şi, materialul scriptural de pe acestea cu materialul scriptural existent în imprimantă se compară. Sau s-a adăugat o semnătură care nu era iniţial pe document. Amprenta chimică îşi spune iar cuvântul, în sensul că noi putem sesiza aceste diferenţe de compoziţie şi de culoare. În cazuri de furturi în care infractorul foloseşte o rangă, o surubelniţă, un obiect cu care să spargă un seif, rămân urme de pe seif. Invers, pe seif ar putea să rămână urme de vopsea de pe instrumentele mecanice ale făptuitorului. Cu atât mai mult, când există acest dublu schimb de urme, concluzia certă de identificare este mai uşor de tras. În criminalistică rezultale se dau sub forma unor concluzii care pot fi concluzii certe şi astea sunt dorite. De cele mai multe ori, noi verificăm substanţe. Spre exemplu, o substanţă utilizată pentru a produce un incendiu. Dacă este suspectată folosirea unei benzine, a unei motorine, cocktailurile Molotov de fapt asta înseamnă. Spuneam că identificăm astfel de probe de la faţa locului. Pe de altă parte, identificăm droguri, urmele unui traficant de arme, iar armele vin la noi la analiză, analizăm substanţele utilizate pentru a otrăvi pe cineva. Nu cred că există domeniu în care chimia judiciară nu ar avea un cuvânt de spus, de la stabilirea traseului urmat de un infractor, modalitatea de falsificare a unor bijuterii, a unor băuturi alcoolice.
Ce putere are proba ştiinţifică pe care criminalistica o aduce într-un dosar? Poate schimba cursul unei anchete?
„Urmele astea ale noastre nu uită niciodată, nu iartă niciodată“
Un dosar în general se bazează pe supravegheri audio/video audio, pe mărturii directe. Proba ştiinţifică pe care criminalistica o aduce într-un dosar are, de cele mai multe ori, greutatea cea mai mare în dosarul respectiv pentru că, dacă mărturia, la un moment dat poate fi schimbată- se mai gândeşte el şi nu mai este sigur că a văzut atât de bine, noi spunem că urmele astea ale noastre nu uită niciodată, nu iartă niciodată. Este urma aia reală care nu poate fi schimbată. În criminalistică, rareori o lucrare seamană cu cealaltă. Fiecare lucrare este o mica teză de doctorat trebuie să citeşti, să te documentezi.
Care sunt cazurile speciale la care aţi lucrat şi unde chimia judiciară a reuşit să ajute la finalizarea anchetei?
„După tipul de urme pe care le analizăm vedem şi care este trendul infracţional“
O să vă povestesc unul dintre cazurile emblematice vizavi de identificarea autorului cu ajutorul chimiei. Din exemplul pe care o să vi-l spun reiese cât de importantă este atenţia şi pentru o mică urmă. Mai exact, identificarea indirectă a autorului cu ajutorului chimiei. Şi atunci cand nimic nu mai foloseşte, totuşi chimia poate să aducă un aport substanţial. O spargere de acum câţiva ani, sediu de bancă Floreşti, Transilvania. Fusese un restaurant dezafectat şi s-a pus pus un zid despărţitor: jumătate s-a amenajat un sediu de bancă, cealalată jumătate a rămas goală. Nişte indivizi au decupat zidul despărţitor în dreptul seifului şi, pe acolo,au sustras bunurile. Apropo, fac o mică paranteză: după tipul de urme pe care le analizăm vedem şi care este trendul infracţional. În perioda aia am avut foarte multe spargeri la bănci, furturi din seifuri. A urmat apoi o perioadă cu furturi de produse petroliere, o altă perioadă cu deşeuri toxice aruncate. Bun, să revenim, la discuţia noastră. Au venit politisţii de la Cercetare la faţa locului, au ridicat urme biologice, au identificat o persoană după amprenta papilară, numai că respectivul a venit şi a spus: <<eu am fost în echipa care a construit zidul despărţitor, deci este posibil ca urma mea să fi ramas de atunci, eu nu am avut de-a face cu acest jaf>>.
Aşa...
În cazul de faţă, vechimea urmelor papilare nu spunea mare lucru, mai exact nu aveai cum să demonstrezi, iar urmele biologice erau inutile chiar daca identificaseră autorul. Aşa cum spuneam, el avea o justificare a prezenţei lui la faţa locului. În mod mormal ar fi trebuit sa ne aducă obiecte de îmbrăcăminte/încălţămintre de la faţa locului, numai că individul a fost deştept şi le-a aruncat.
Presupun că, de aici, aţi intervenit dumneavoastră profesioniştii anonimi din spatele unei anchete. Şi, bineînţeles, chimia judiciară...
Spărgătorul de bănci dat de gol de flexul cu care tăia seiful
Cei de la cercetarea la faţa locului au făcut niste experimente judiciare şi au demonstrat că nu erau urme de montare de zid, ci de demontare.În plus, au găsit la el acasă o trusă de scule - un flex, o surubelniţă, discuri abrazive, un cleşte, un patent. Au adus trusa la noi. Din zidul respectiv, au adus bucata de zid pe care o decupase, mai exact bucata metalică decupată din seif. Au recoltat urme căzute pe acolo şi ni le-au adus. În seif exista o etajeră şi au adus-o şi pe ea. Şi bine au făcut. Am început să împerechem urmele să vedem dacă regăsim pe flexul respectiv urme din seif, de la faţa locului. Vă reamintesc şi este foarte important: criminalistica caută urme care au caracterisitici individualizante. Am împerecheat urmele, numai că uitându-ne la etajera respectivă, avea o mică adâncitură, se putea vedea la microscop. În mica adâncitură aia am găsit un microfragment de carton. Noi, iniţial, am crezut că este un fragment de carton - zidul ăsta despărţitor era de gips-carton şi am crezut că-i din cartonul din zid. Dar de fapt, făcând analiza comparativă, discurile abrazive sunt acoperite pe suprafeţe cu nişte cartoane. Şi, am făcut analiza comparativă cu cartoanele de pe discul care era în flex, mai era un disc uzat în trusă şi încă unul nou. Şi, făcând analiza comparativă cu toate aceste cartoane, de fapt, am demonstrat că provenea din cel care era în flex. Ori nu avea cum să fie fragmentul din seiful tăiat de când a zidit el construcţia, ci de la momentul când făcuse infracţiunea respectivă. Cazul ilustrează cum chimia atunci când nu mai există practic o altă soluţie poate să lămurească o cauză.
Cazuri de omor finalizate cu ajutorul chimiei judiciare aţi avut? Cum procedaţi în astfel de speţe?
Fibrele textile, grăitoare în cazurile de omor
Da, acum de omor mai puţin în sensul în care te gândeşti tu că merge genetica şi identifică sângele de pe cuţit, că a fost al victimei, că infractorul etc. Spre exemplu, o victimă aruncată la o margine de apă. Ea fusese transportată cu o pătură. Au fost informaţiile că, o anumită persoană ar fi omorât-o şi ar fi aruncat victima respectivă. Nişte fibre textile au fost de data aceasta cele care au grăit.În cazul ăsta am stabilit practic modalitatea în care a fost transportată, pentru că, nişte fibre testile din pătura pe care individul o avea în portbagaj au fost găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei şi, din îmbrăcămintea victimei pe urmele din portbagaj. A mai fost încă o persoană, tot aşa omorâtă într-un bloc unde se construia şi s-au găsit pe obiectele de îmbrăcăminte urme de materiale de construcţie, de cărămidă pe care noi le-am împerecheat cu urmele din locul unde se bănuia că a fost ucisă victima. Acest gen de ajutor îl aduce chimia judiciară în cazuri de omor. Analize comparative care spuneam poziţionează victima sau infractorul la faţa locului sau demonstrează faptul că au avut sau nu un contact.
Că tot avem în ultima perioadă cazuri de viol pe bandă rulantă, cum lucraţi în astfel de cazuri? Dar în cazurile de furt?
Am avut un viol, pe urme de sol atunci am stabilit. Persoana respectivă reclama faptul că violul a avut loc pe un teren de sport. Nu mai ştia să spună exact zona şi ne-au adus urme de sol de la faţa locului. Şi am împerecheat, am făcut analize comparative pe obiectul de îmbrăcăminte al victimei violului cu solul de la faţa locului. S-a stabilit că, într-o zonă semăna, într-o zonă nu semăna. Solul e o problemă mai provocatoare la noi, deoarece ca şi compoziţie chimică e cam acelaşi. Iarăşi, ai nevoie de nişte elemente individualizante.Apropo de aceste elemente individualizante, în vreo două situaţii în care am stabilit trasee-urmă de posibili infractori.
Bărbatul care şi-a otrăvit soacra cu furadan, dovedit de chimia judiciară
La un furt, inclusiv de pe obiecte de îmbrăcăminte-încălţăminte căzuseră urme de sol pe pervazul ferestrei de unde urcase. Spuneam că pentru urmele de sol este nevoie de nişte elemente individualizante: nişte seminţe, fragmente vegetale, cărămizi, pietricele. S-a constatat că şoferul a aşteptat în maşină pentru că el nu prezenta niciun fel de urmă pe obiectele de încălţăminte şi i-am identificat pe cel de lângă el şi un individ din spate inclusiv după urmele de sol găsite pe preşurile din maşină. Adică, genul ăsta de expertize.
Unele dintre cazuri mă impresionaeză foarte tare. Am avut un caz în care un individ a încercat să-şi otrăvească soacra. E chestie de vro 20 şi ceva de ani în urmă. Individul lucra la un fost CAP şi adusese acasă nişte furadan care ca produs de comercializare se condiţionează într-o emulsie de culoare roz. Tocmai pentru a nu fi confundat. Ca să disimuleze i-a pregătit soacrei lui o ciorbă de lobodă roşie şi i-a pus furadan în cioarba respectivă. Bătrâna nu a mâncat însă suficientă cât să-şi facă rău, în schimb i-a fost rău şi a mers la spital. Au venit probele de ciorbă la analiză. Am avut tot aşa, pe la începuturile carierei un un botez, o nuntă, nu mai ţin exact minte, într-un sat. Ştiţi că există bătrânele satului: una care face sarmalele, una care se ocupă de prăjituri şi la un moment dat a început să li se facă rău. S-a sistat toată chestia cu mâncarea. Prelucrarea probelor alimentare este foarte grea deoarece sunt foarte multe grăsimi. Noi nici nu prea mai analizăm uzual chesti din astea. Cert este că atunci ne-a venit mâncarea de la faţa locului şi am constatat că, într-una din prăjituri am găst un pesticid. Un pesticid ca nişte cristale şi fusese confundat şi utilizat la prăjituri în loc de făină, zahar.Dintr-o greşeală...
De când această pasiune pentru criminalistică? V-aţi dorit de mică să urmaţi acest drum sau vă visaţi făcând altceva?
Mie dacă îmi place ceva depun toată pricerea mea. În copilarie eram consumatoar de cărţi poliţiste, filme poliţiste... Şi, pe vremea aceea, nu erau chiar atâtea. Mă duceam cu înfrigurare la bibliotecă să iau o carte de Agatha Christie şi de Rodica Ojog-Braşoveanu sau aventurile lui Sherlock Holmes. Apropo, tatăl fictiv al criminalisticii este considerat Sherlock Holmes pentru că el folosea în toate investigaţiile lui exact această cercetatare la faţa locului, dar şi foarte multe metode de chimie. Spuneam că fiind o mare consumatoare de astfel de literatură şi de filme am avut întotdeauna gândul că, în criminalistică trebuie să te frământe un caz- şi nu în mod distructiv, ci într-un mod constructiv- să încerci să descoperi cel mai mic amănunt dintr-o situaţie, dintr-o probă, dintr-o urmă rămasă la faţa locului.
Ce este important pentru criminalistul Geta Stoian?
„ A fost o întâmplare a fiinţei mele să fiu criminalist“
Pentru mine mine este foarte important adevărul. De fapt, aici, asta şi facem. A ducem dovezi pentru a stabili adevărul. A fost o conjunctură că am intrat în Poliţie, eu am lucrat o perioadă la un combinat de vinificaţie, la un laborator. Ce să zic? Avea Nichita Stănescu: a fost „o întâmplare a fiinţei mele“ că am ajuns în criminalistică. Nu m-aş mai vedea făcând altceva... Deşi, mărturisesc, în tinereţe am cochetat cu ideea de a mă face actriţă.
Este greu sau este mai greu pentru o femeie în ziua de astăzi? Mai ales în meseria dumneavoastră care implică multă responsabilitate şi riscuri.
Este greu întotdeauna pentru o femeie. De ce? Pentru că ea îşi doreşte să fie foarte bună şi se compară întotdeauna cu colegii care efectuează aceeaşi muncă. Tocmai pentru că femeile vor să demonstreze -eu sunt una dintre ele- muncind foarte mult. Întotdeauna mi-a plăcut să învăţ. Mie nici un curs, nicio discuţie nu mi se pare inutilă. Din fiecare experienţă, poţi să înveţi. De asta spun că, cumva mi s-a părut şi greu, dar mi s-a părut şi uşor. Am considerat-o ca pe o victorie personală, mai ales că fiecare lucru l-am facut prin forţele mele.
Ştiu că aveţi o fată. Vă calcă pe urme?
Am o fată şi, culmea, tot pe partea asta ar vrea sa meargă (n.r.- râde). I-ar plăcea să studieze dreptul, ar vrea judecător, poliţist... Recunosc, pe mine m-ar bucura alegerea asta. Eu lucrez în Poliţia Română din 1993, deci am 22 de ani bătuţi pe muchie. Ca şef- serviciu am nouă ani. Am avut 20 şi ceva de ani în care am acumulat foarte multe cunoştinte, m-am copt profesional. Împlinită aşa profesional m-am simţit abia după vreo zece ani, pentru că tot timpul, chiar şi acum am neliniştea că trebuie să mai învăţ câte ceva, că trebuie să mai ştiu ceva. Dar am simţit o bucurie imensă când fiica mea a spus că modelul ei în viaţă am fost eu. Deşi, mărturisesc şi asta, de multe ori am simţit că am neghijat-o.
Aveţi momente în care vă simţiţi obosită? Când, parcă, v-aţi dori să renunţaţi... Mai ales de când sunteţi şef serviciu aveţi şi responsabilitatea altor oameni.
Da, am momente când, într-adevăr sunt obosită. Acum nu am doar responsabilitatea mea, am şi responsabilitatea unor oameni pe care îi conduc. Apropo de număr de persoane, Institutul Naţional de Criminalistică la momentul de faţă este principalul furnizor de expertiză criminalistică al Romaniei. Poliţia Română are acest institut de criminalistică care înseamnă în jur de 90 de criminalişti experţi. Mai sunt câteva mii la nivel naţional, dar care nu fac toate gamele de expertiză pe care le facem noi. Deci, chimia judiciară şi genetica judiciară au ca singure locaţii Institutul Naţional de Criminalistică. Noi suntem unicat. La nivel naţional cei care fac expertizele fizico- chimice suntem noi, adică în total 14 oameni. Chimia este înca un domeniu neeploatat. Pe de altă parte, înseamnă şi foarte multă muncă. Se zice: <<a, pai este inteligent>>. Da, dar o inteligenţă nemuncită se pierde. Eu am fost un om care a muncit în fiecare zi a existenţei mele. Pentru mine, fiecare zi este o bucurie. Nu sunt poveşti, chiar aşa simt.
Am înţeles: criminalist cu patalama, profesor, actriţă şi mamă. Ce-şi reproşează omul Geta Stoian?
Din punct de vedere al omului Geta Stoian cred că am fost prea cu sufletul pe tavă. Am învăţat însă că fiecare şut este un pas inainte. Am învăţat din orice eşec. Fata mea mă ceartă uneori: <<mami, tu eşti prea mult legată de activitatea de serviciu>>. Ani de zile nu am ştiu să fac altceva decât serviciu. În clasa a VIII-a mi-am propus să fiu aproape de Camelia, să facem temele împreună, să petrecem mai mult timp una cu alta. Atunci mi-a şi mărturisit:<< mami, uneori mi se făcea aşa dor de tine şi când auzeam uşa liftului şi ştiam că eşti tu mi se umplea sufletul de bucurie>>.
Mi-aţi mărturisit că, în copilărie vă visaţi actriţă. Vă mai „bântuie“ acest vis?
Îmi amintesc că, în liceu, eram actriţă, cântam, recitam, deci 80% din timp eram pe scenă. În facultate (n.r- Facultatea de Chimie din Galaţi) am jucat în două trupe de teatru.Chiar mi s-a propus sa renunţ la facultatea de chimie şi să dau la teatru. Dar, nu am vrut să-i dezamăgesc pe ai mei părinţi, chimia era ceva mai serios, mai stabil. Am zis că, mai târziu, dacă îmi mai rămâne timp şi-mi mai place îmi voi împlini şi acest vis.
Şi, aţi mai avut timp sau criminalistica v-a acaparat total?
„În adolescenţă, am cochetat cu ideea de a fi actriţă. Am ajuns criminalist “
Vă povestesc imediat. În clasa a VIII-a, Camelia mi-a zis că are nişte prietene care merg în anumite trupe de teatru şi că ar vrea şi ea. Luase capacitatea cu notă foarte bună şi am zis de ce nu? Aşa că, o prietenă mi-a recomandat o şcoală de teatru şi ne-am dus să o înscriu pe fiica mea. Numai că ei nu aveau trupă de copii peste vară, ci doar trupă de adulţi, ea având atunci 14 ani. Aşa că, recunosc m-a convins şi pe mine, ne-am înscris amândouă în trupa de adulţi. Am şi jucat împreună într-o piesă de teatru mamă-fiică, am şi bătut-o într-o scenă (n.r.-râde). Acum, fata mea s-a retras, dar eu joc în continuare. Sunt obosită, dar pe de alta parte mă şi încarcă. Pentru că, la un moment dat, eram ca un roboţel. Până la urmă acest joc de-a teatrul este un joc. Singurul lucru serios, în afară de familia mea, este chimia judiciară, este criminalistica. Nu mă văd făcând orice altceva. Nu mulţi au norocul meu ca, terminând o facultate într-un anumit domeniu să şi profeseze în domeniul respectiv.
Lăsaţi munca la uşă atunci când ajungeţi acasă sau câte-un caz mai greu vă frământă totuşi...
Da, dacă am un caz mai deosebit, special în care poate am nevoie de o informaţie şi nu ştiu de unde s-o iau atunci, lucrul ăsta mă macină foarte tare. Dar, da, se zice că e bine să pui o linie. Mulţi nu reuşesc să facă lucrul ăsta. Eu recunosc că, acum mă educ să mai mai am şi momente în care să mă rup mental de serviciu. Nu prea-mi iese, sincer...
Cum trebuie să fie un criminalist? Există o reţetă pentru a ajunge un criminalist de succes?
Preocupare, perseverenta, dorinta de a învăţa în permanenţă. Oricine simte că are materia primă necesară.În criminalistică ai nevoie de informaţii din toate domeniile. Trebuie să-ti explici lucruri. Să ai spirit de analiză, de sinteză. Să-ţi placă să cauţi. Un criminalist tot timpul învaţă câte ceva. Suntem ca medicii, ca profesorii... Dacă nu înveţi în permanenţă, nu rezişti.
