Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), organizează miercuri, 6 mai 2015, o acțiune de investigații arheologice în localitatea Verendin, com. Luncavița, jud. Caraș-Severin. Acțiunea prevede căutarea, identificarea și deshumarea osemintelor lui Petru Jurchescu, care a fost rănit grav prin împușcare în ziua de 18 ianuarie 1949 și a murit două zile mai târziu, în 20 ianuarie. Petru Jurchescu, cunoscut și sub porecla Cocoșilă, s-a născut în Mehadica, jud. Caraș-Severin, la 26 decembrie 1928, fiind fiul lui Gheorghe și a Versaviei, născută Velescu. Părinții săi au locuit în Verendin unde aveau o gospodărie, iar Petru a fost singurul copil al familiei. Tatăl lui Petru a fost mobilizat în armată după începerea celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ucis în octombrie 1941 în cursul luptelor duse de Armata română pentru cucerirea orașului Odessa.
Petru Jurchescu a avut o relație cu Ana Velescu (coincidență de nume cu cel al mamei) din Verendin, însă nu se cunoaște cu precizie dacă această legătură a fost oficializată prin căsătorie. Petru și Ana au avut împreună doi copii, Maria și Gheorghe, care a murit în 1949, la vârsta de doar opt luni. Maria, născută la 15 noiembrie 1946, a fost căsătorită în Verendin cu Gheorghe Curescu, decedând la 28 octombrie 2014.
După instaurarea regimului comunist în România, și în zona Banatului au luat ființă mai multe grupări armate de rezistență. Cea mai importantă a fost organizația colonelului Ion Uță, un ofițer de carieră care în perioada 19 ianuarie 1941 — 31 octombrie 1943 a îndeplinit funcția de prefect al județului Severin. La sfârșitul anului 1943 a demisionat din armată, iar după 23 august 1944 s-a înscris în Partidul National Țărănesc, fracțiunea Maniu, fiind ales președinte al organizației PNȚ Lugoj.
Militând pentru ideile democratice, după alegerile falsificate din noiembrie 1946 începe să fie urmărit de către autoritățile comuniste. Fiind în pericol de a fi arestat, în primăvara anului 1947 intră în clandestinitate și se refugiază în Munții Banatului unde organizează și preia comanda unui grup de partizani anticomuniști, acționând pe teritoriul fostelor județe Severin, Caraș și Mehedinți. Prin trădare, colonelul Uță împreună cu alți trei partizani au fost uciși în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949 într-o confruntare armată cu trupele de securitate, care a avut loc în zona satului Borlovenii Noi, com. Prigor, jud. Caraș-Severin. Organizația anticomunistă a continuat să existe și după moartea lui Ion Uța, până în anul 1955, dată până la care toți membrii ei au fost pe rând uciși sau capturați.
Conform surselor documentare cunoscute precum și mărturiilor unor contemporani, Petru Jurchescu a fost membru în Organizația colonelului Uță. Pentru a evita raziile, perchezițiile precum și o posibilă arestare, la începutul anului 1949 el a plecat de acasă, alăturându-se altor partizani cu care a stat ascuns pe la sălașurile din jurul Verendinului. În noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1949 mai mulți partizani, printre care și Petru Jurchescu, au participat în Verendin la o acțiune organizată prin care s-a încercat procurarea de armament de la activiștii de partid și de la unele persoane infiltrate de Securitate în comunitate. Astfel, prima persoană vizată a fost Meilă Gaiță, care era atunci secretarul organizației comuniste de partid din localitate. Partizanii s-au prezentat la casa acestuia, au forțat ușa și au tras câteva focuri de armă prin ferestre, reușind astfel să-l intimideze pe Gaiță, care le-a predat imediat pușca pe care o deținea. Nu după mult timp, în jurul orei 5 dimineața, partizanii au acționat la casa lui Gheorghe Trebuian, zis Adam, un alt activist local de partid despre care se știa că este reprezentantul Securității.
Acesta a fost somat de partizani să predea arma, însă în urma refuzului s-a ajuns la un schimb de focuri. În cursul confruntării, Gheorghe Trebuian s-a urcat în podul casei de unde a executat foc în direcția lui Petru Jurchescu, rănindu-l grav pe acesta în zona capului. Ceilalți partizani au părăsit imediat locul. În timpul schimbului de focuri a fost rănită și soția lui Gheorghe Trebuian, care a murit câteva zile mai târziu în Spitalul din Caransebeș. Cei care au cunoscut-o, spun că aceasta a mărturisit înainte de moarte că a fost împușcată de propriul ei soț, însă întreaga întâmplare a fost mușamalizată de către autorități, moartea femeii fiind pusă în seama partizanilor.
După ce a fost rănit prin împușcare, la circa o oră, Petru Jurchescu a fost transportat acasă de către trei persoane, dintre care două sunt cunoscute, fiind vorba despre frații Meilă și Petre Șerengău. În aceeași zi, reprezentanții Securității au încercat să obțină anumite informații de la rănit, deși acesta se afla în agonie. Din mărturiile celor care l-au văzut pe Jurchescu rănit, reiese că glonțul intrase prin frunte, perforase cutia craniană și ieșise prin partea posterioară. Chiar și în această situație, au fost îndemnuri din partea unor oameni ai Partidului și Securității prin care muribundul să fie pus cu picioarele în jar aprins pentru a fi forțat să vorbească. De asemenea, se cunoaște că mama lui Petru a fost reținută și torturată. Petru Jurchescu a murit în cursul zilei de 20 ianuarie 1949. A fost îngropat în zilele următoare în cimitirul din partea de sus a satului, situat în locul cunoscut sub denumirea de Motâlvici.
Acțiunea de deshumare va fi efectuată de o echipă specializată de arheologi de la IICCMER, alcătuită din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă și Horațiu Groza. Investigațiile se vor desfășura în ziua de 6 mai 2015 în prezența reprezentanților Parchetului Militar, care a fost sesizat de către IICCMER în privința acestui caz.
