Tot la Bărcănești, astăzi, până la ora 10:30, s-au înregistrat către Ploiești 4064 de autovehicule, iar către București 3439.
Acest sfârșit de săptămână a fost cel mai aglomerat de la începerea sezonului estival, având în vedere valorile ridicate de trafic pe drumurile care duc către județul Constanța.
Spre exemplu, pe Autostrada Soarelui, pe sensul de mers București — Constanța, s-au înregistrat aproape 60000 de autovehicule în ultimele două zile (numărul estimat al turiștilor veniți pe litoral depășește 200000, potrivit datelor furnizate de operatorii de turism).
Ca urmare, politiştii rutieri se aşteaptă ca pe parcursul zilei să se circule îngreunat pe DN39 Mangalia — Constanța, mai ales în stațiunea Eforie-Nord. De asemenea ei spun că este posibil să se formeze coloane de mașini și la ieșirea de pe autostrada A2 către DN Centura Capitalei, dar mai ales la stația de taxare de la Fetești, întrucât mulți conducători auto preferă să plătească taxa de pod la singurele ghișee destinate achitării pe loc a tarifului (câte o casierie pe fiecare sens de mers, pe benzile numărul unu).
Pentru a nu se forma coloane de autovehicule, poliţiştii le reamintesc şoferilor că prin stația de taxare se poate trece liber pe benzile doi și trei, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa să se plătească în avans sau ulterior, până la ora 24,00 a zilei următoare trecerii, la stațiile de distribuție a carburanților autorizate (OMV PETROM, MOL, ROMPETROL) ori prin SMS, la numărul 7577.
Deoarece pe autostrada A2 București — Constanța circulația va fi foarte intensă (o autostradă are o capacitate medie de preluare de 2500 de autovehicule pe oră), poliţiştii le rcomandă conducătorilor auto să respecte următoarele reguli:
De asemenea, dinspre Constanța, pentru evitarea aglomerației, pot fi folosite și alte rute:
Și pe autostrada A1 Pitești — București vor crește semnificativ valorile de trafic, mai ales înainte și după lăsarea serii, anunţă poliştii rutieri. Pe autostrăzile și pe drumurile naționale pe care traficul rutier se va intensifica, numărul de polițiști a fost suplimentat. Aceștia vor acționa în zonele în care apar probleme în ceea ce privește fluența traficului, dar și în scopul prevenirii unor accidente rutiere.