Parlamentarii au introdus recent anumite modificări la cadrul legislativ privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, modificări ce vor fi aplicate de mâine. Mai exact, potrivit avocatnet.ro, măsurile de protecţie socială sunt destinate tuturor femeilor însărcinate şi mamelor (lăuze sau care alăptează) care lucrează la un angajator, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2003. De asemenea, persoanele aflate în concediul de risc maternal au dreptul şi la o indemnizaţie. Aceasta este suportată integral din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi are un cuantum de 75% din din media veniturilor aferente ultimelor şase luni.
Salariatele gravide, protejate de angajatori
Concret, la locul de muncă, atât gravidele, cât şi mamele pot să beneficieze de măsuri de protecţie socială, în baza legii. În acest sens, salariatele trebuie să obţină un document de la medicul de familie şi să informeze angajatorul cu privire la starea lor. Recent, parlamentarii au introdus anumite modificări la cadrul legislativ privind protecţia maternităţii la locurile de muncă. Acestea se vor aplica începând de mâine (n.r.-joi, 26 iunie 2015). Astfel, potrivit sursei citate, salariatele gravide şi cele care au născut trebuie să meargă la medicul de familie pentru a obţine un document care să le ateste starea. Totodată, acestea trebuie să informeze în scris angajatorul cu privire la situaţia lor. În caz contrar, angajatorul este exonerat de obligaţiile impuse de lege faţă de salariatele in cauza.
Program mai scurt pentru diminuarea riscurilor
În plus, angajatorii trebuie să prevină expunerea gravidelor sau a mamelor la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea, precum şi să nu le constrângă să facă o muncă dăunătoare sănătăţii, stării lor de graviditate sau copilului nou-născut. Mai exact, pentru prevenirea unor astfel de situaţii vor trebui modificate temporar condiţiile şi/sau programul de muncă. În acest sens, angajatorii vor ţine cont de recomandările medicului de medicina muncii/familie şi vor menţine veniturile salariatelor la acelaşi nivel. Totodată, nu poate fi dispusă încetarea raporturilor de muncă/serviciu dacă salariatele sunt în concediu de risc maternal, de maternitate, pentru creşterea copilului sau pentru îngrijirea copilului bolnav.