În ciuda scandalurilor din ultima vreme construcția blocurilor ilegale din complexul Tineretului Park View contină. Primul bloc din complex, acela aflat în apropierea parcului Lumea Copiilor aste ridicat „la roșu” și în acest moment se lucrează la compartimentare. Așadar, în Parcul Tineretului se construiește pe șest.
Ca pentru a demarca teritoriul, s-a început, recent, construcția la un al doile abloc din ansamblu, situat diametral față de primul, în apropierea ștradului și a străzii Secerei. În acest moment se lucrează la fundație.
Între cele două construcții peisajul este dezolant. Arbori culcați la pământ, vegetație arsă sau călcată în picioare. Nimic nu prevestește că aici se va ridica la un moment dat un complex de locuințe de lux.
Mai jos, povestea ilegalităților și modul în care a ajuns să se construiască un cartier de locuințe într-un parc.
Starea de fapt
„În acest moment pentru cele 20 de hectare din parcul Tineretului, retrocedate abuziv în perioada lui Adriean Videanu, sunt mai multe procese pe rol, atât privind oprirea construcţiei cât şi stoparea şantierului, dar aceste procese nu s-au judecat încă. Teoretic, acolo nu ar trebui să se se lucreaze fără aviz de defrişare. Practic au luat doar nişte amenzi. Unele de la primăria sectorului 4, în valoare de 1000 de lei, şi au mai primit două amenzi de la Garda de Mediu în valoare de 140 000 de lei. Pot fi opriţi de Prefect sau de Inspectoratul de Stat în Construcţii.”, a explicat pentru mariustucă.ro, Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.
Deşi potrivit OUG 114 este interzisă construcţia pe spaţiul verde, primăria sectorului 4 a fost chemată în instanţă cu obligativitatea emiterii autorizaţiei de construcţie. Marioara Micşunescu a câştigat acest proces.
„Există o hotărâre de Consiliu General, care spune că după ce şi-ai luat autorizaţia de construcţie trebuie luat avizul de defrişare. Primăria Generală nu a dat acest aviz. Aşadar, ei nu au voie să construiască acolo şi au dat în judecată Primăria generală, pierzând irevocabil în instanţă. Într-o bună zi au defrişat ei singuri, au tăiat 150 de copaci”, a mai precizat Nicuşor Dan, pentru mariustuca.ro.
Cum a început totul
În 2010, două hectare de teren din Parcul Tineretului, cu sute de copaci de peste 25 de ani, au pierdut lupta cu sistemul retrocedărilor dubioase ce au lăsat Capitala fără hectare întregi de verdeaţă.
Terenul a aparţinut Marioarei Micşunescu, care în urma unui schimb avantajos de proprietăţi a ajuns să deţină o însemnată parte din parc.
Povestea Parcului Tineretului pare să repete la indigo deja celebrul scenariu Bordei.
Totul a început în 2004, când timp de un an, Marioara Micşunescu, celebră deja în lumea afacerilor imobiliare din Bucureşti, a achiziţionat pe bandă rulantă câteva terenuri aflate în parc. Proprietăţile fuseseră dobândite pe Legea 18. Astfel că a devenit în scurt timp beneficiara unei moşii impresionante, dispersată în întregul Parc Tinererului. La final, Marioara Micşunescu a cumpărat şapte parcele de teren, cu suprafeţe cuprinse între 700 şi 6.000 metri pătraţi. La scurt timp, în luna octombrie a anului 2005, consilierii generali aprobau o hotărâre prin care marginea parcului devenea "zonă destinată relocării terenurilor ce au fost retrocedate în interiorul spaţiului verde".
Astfel că Micşunescu devene, cu ajutorul deciziei aleşilor locali, proprietar în parc, comasându-şi de altfel toate parcelele. Odată obţinută aprobarea consilierilor, noul teren dobândeşte însă rapid şi fără drept de apel destinaţia de teren construibil.
Finalul este cel pe care îl ştim cu toţii. În Parcul Tineretului se construiește pe șest de ceva vreme şi autoritățile nu par a fi deranjate în vreun fel.