Impozitul pe venitul global revine, cota unică redusă la 10%

12 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Impozitul pe venitul global revine, cota unică redusă la 10%

Cota unică de impozitare va fi redusă de la 16% la 10%, se va reveni la impozitul global, veniturile sub 2.000 de lei nu vor mai fi impozitate, iar statul va rambursa către părinţi câte 1.200 de lei pentru fiecare copil aflat în întreţinere. Acestea sunt câteva din măsurile anunţate de ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, pentru anul viitor.

”Globalizarea impozitării veniturilor înseamnă că, dacă un salariat realizează venituri principale din relaţii de muncă, el va plăti 10% impozit pe venit în fiecare lună, dar la sfârşitul anului până în luna mai a anului următor va depune o declaraţie fiscală în legătură cu toate veniturile realizate şi va avea loc o regularizare”, a declarat miercuri Viorel Ştefan, conform news.ro. Impozitul global a mai fost aplicat în România până în 2005.

Prin regularizare, contribuabilul fie va trebui să mai plătească la Fisc, dacă a avut venituri suplimentare, fie i se vor deduce anumite sume.

Viorel Ştefan a evitat să spună care vor fi cheltuielile deductibile de la impozitare, dar a precizat că, în funcţie de politica de stimulare a unor activităţi adoptată de Guvern, acestea ar putea fi contribuţiile la pilonul II de pensii, asigurările private de sănătate sau cheltuielile cu educaţia copiilor.

Ministrul a precizat că se discută în grupurile de lucru constituite la Ministerul de Finanţe despre posibilitatea introducerii unei ”chei de rambursare” către contribuabili de 1.200 de lei pentru fiecare copil aflat în întreţinere. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră