Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în noaptea de 5 spre 6 iulie un bărbat, în vârstă de 38 de ani, recent eliberat din penitenciar, la scurt timp de la săvârşirea furtului unui autoturism.
„La data menţionată, în jurul orei 01:10, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul, parcat în faţa blocului de domiciliu, în sectorul 5. Acţionându-se cu operativitate, în jurul orei 01.50, autoturismul în cauză a fost depistat de poliţiştii Secţiei 9, pe raza sectorului 2, bărbatul bănuit de săvârşirea faptei fiind imobilizat şi condus la sediul Serviciului Furturi de Autovehicule, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu poseda permis de conducere“, potrivit poliţiştilor de la Capitală.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.