Guvernul a apobat azi o hotărâre prin care majorează prima și indemnizațiile de lot olimpic pentru sportivi și antrenori. Valoarea primelor este de până la 1.500 lei și se acordă din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Conform unui comunicat al Guvernului, nivelul indemnizațiilor pentru sportivi crește până la 1.000 lei/ lună, iar nivelul indemnizațiilor pentru antrenorii care asigură pregătirea sportivilor beneficiari ai bursei olimpice se ridică până la 600 lei/ lună. Aceste indemnizații se acordă pe perioada acțiunilor de pregătire sportivă și a competițiilor, la propunerea federațiilor sportive naționale de specialitate.
De asemenea, Hotărârea prevede că membrii comisiilor și colectivelor tehnice multidisciplinare din cadrul COSR și Ministerului Tineretului și Sportului care au contribuit la obținerea unor performanțe la Jocurile Olimpice, Jocurile Olimpice de Tineret, Jocurile Europei, Festivalul Olimpic al Tineretului European, Jocurile Francofoniei, pot fi premiați cu premii individuale de până la 15.000 lei. Suma premiilor alocate membrilor comisiilor tehnice nu poate depăși 25% din valoarea totală a premiilor acordate pentru un eveniment.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!