Guvernul a aprobat miercuri prima rectificare bugetară pe 2017, Executivul dând asigurări că toate instituțiile publice au asigurate integral fondurile necesare pentru a funcţiona, iar bugetul Ministerului Apărării Naționale nu este afectat.
Au fost luaţi bani, în principal, de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (-1.980 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-6.249,1 milioane lei), Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-303,4 milioane lei), şi vor fi direcţionaţi către plata salariilor, sporurilor, indemnizațiilor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, finanțarea cheltuielilor centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, plata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap, finanțarea Programului pentru școli (fructe, legume, lactate și produse de panificație), susținerea sistemului de protecție a copilului, servicii de salvamar, conform unui comunicat al Guvernului.
De asemenea, Ministerului Sănătății i-a fost asigurată suplimentar suma de 431 milioane lei pentru plata personalului, în principal pentru personalul medical din unitățile sanitare.
La Ministerul Agriculturii au fost majorate fondurile cu 1,8 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafață. Ministerul Afacerilor Interne a primit suplimentar 1,2 miliarde lei pentru asigurarea drepturilor salariale și de pensii militare de stat polițiștilor, asigurarea mentenanței în vederea menținerii în stare operațională a aeronavelor şi achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști
La Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț si Antreprenoriat s-au alocat suplimentar, în completarea fondurilor europene (500 de milioane lei) pentru Programul Start-up Nation, suma de 250 milioane lei.
Ministerul Muncii a primit 795 milioane lei pentru pensii și drepturi de asisteță socială. La Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale s-au asigurat 2.464 milioane lei pentru prefinanțarea de la bugetul de stat în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene.