Ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, Radu Pricop, a fost din nou astăzi în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel. În faţa magistraţilor a ajuns azi, în acelaşi dosar, şi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova. Cei doi au cerut ca dosarul lor să fie întors la Parchet şi să fie scoşi de sub control judiciar.
De ce sunt acuzaţi Pricop şi Lucinschi
Radu Pricop şi şi Sergiu Lucinschi au fost trimişi în judecată în dosarul privind şantajarea lui Alexandru Horpoş, de la care Lucinschi ar fi cerut 4 milioane euro pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT. În acest caz, ginerele lui Traian Băsescu este acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declaraţii şi este urmărit penal sub control judiciar. Pricop e urmărit penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care Sergiu Lucinschi este acuzat că a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro.
Pricop e acuzat că, în calitate de avocat, a redactat soluţii nelegale astfel încât cei 4 milioane de euro să pară de fapt o datorie. În acelaşi dosar, este cercetat tot sub control judiciar şi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, iar ofiţerul DIICOT Constantin Comăneanu a fost arestat preventiv. Sergiu Lucinschi respinge acuzaţia şi afirmă că, de fapt, ar fi vorba despre nişte datorii dintr-un contract comercial încheiat cu ceva timp în urmă.