Peste 10.000 de lumânări vor fi aprinse de cercetaşi de toate vârstele, sâmbătă, de la ora 20.30, în Parcul Carol din Capitală, în cadrul Festivalului Luminii, eveniment care se va desfăşura pe toată durata lunii mai în peste 25 de oraşe din România.
"Pe parcursul zilei, vom desfăşura activităţi interactive pentru toate vârstele: copiii vor fi pictaţi în personajele lor preferate, vor învăţa să confecţioneze propria cutiuţă cu vise în cadrul atelierului de gulgute, se vor bucura cu entuziasm în cadrul labirintului de gulgute şi a atelierului de baloane de săpun", se arată în comunicatul citat de agenţia Mediafax.
În cadrul evenimentului se va face şi un schimb liber cu cărţi, intenţia fiind de a încuraja lectura că mod de a redescoperi frumuseţea lucrurilor mărunte.
Seara se va încheia cu un concert surpriză şi un spectacol de lumini şi foc.
Festivalul Luminii este un eveniment naţional sincron, organizat anual de către membrii Organizaţiei Naţionale "Cercetaşii României" şi tinerii voluntari locali. În anul 2015, festivalul ajunge la nivel naţional la cea de-a XI-a ediţie şi se va desfăşura pe toată durata lunii mai în peste 25 de oraşe din România.