Ritmurile lente sau îndrăcite de rock din a doua noapte a festivalului au adunat iarăși toată suflarea din Vama Veche pe plaja din fața scenei. La fel ca în prima noapte, publicul prezent a avut două momente diferite de reacție: timp de câteva ore (de regulă până la vremea când noaptea începe să se înstăpânească peste geana orizontului) toți stau cuminți pe prosoape sau cearșafuri, doar fredonând refrenele pieselor cântate, urmând ca în partea a doua să se dezlănțuie frenetic, înlocuind atmosfera calmă, pacifistă, de Woodstok cu freamătul și nebunia specifice stadioanelor pe care concertează mari trupe de rock. Și aseară, la noi, nu pe stadion ci la țărm de mare, Iris-ul a fost acea trupă.
În jurul orei 19, plaja încă avea temperatura la care se putea face lesne o cafea la nisip. Cu toate astea, în loc să fie cât mai răsfirați de-a lungul țărmului, pentru a simți cât mai răcoros briza mării, câteva mii dintre cei prezenți în Vamă erau adunați pe o arie de 100 mp așteptând să înceapă Folk U. Teodora Buciu și Mihaela Popescu, două voci cu nerv și deosebit de plăcute, sunt primele menite să deschidă seara de spectacol, să transmită și să inducă acel spirit indescriptibil ce se creează, de regulă, în timpul marilor concerte. A urmat trupa Spam cu un folk-rock cantabil, mai mult decât agreat de către tinerii din fața scenei. Cum spuneam, atmosfera calmă, blândă, cam până la acest moment a ținut.
Noaptea înghițea cu repeziciune ziua, lăsând luna să strălucească pe cerul vinețiu de deasupra valurilor. O ceață ușoară se ridica peste ape creând iluzia optică cum că marea ar fi așezată cumva la câțiva metri înălțime față de sol, dând impresia că milioane de tone de apă se vor prăbuși în orice clipă peste firava fâșie de uscat a țărmului. "Pe mișcătoarele cărări" lumina lunii aurea luciul apei proiectând un drum pe care imaginar, mesianic, oricine putea ajunge până la porțile ferecate ale împărăției Cerurilor lui Dumnezeu. Urcă Andrei Păunescu și trupa "Totuși iubirea", publicul se dezmorțește, grupuri-grupuri încep să se ridice în picioare. Se cântă, se aplaudă, se dansează. Urmează atât de cunoscutul și îndrăgitul interpret de folk Vasile Șeicaru. "Treceți batalioane române Carpații" mobilizează asistența, corul de voci al spectatorilor se armonizează la unison cu vocea artistului și astfel se face trecerea la al doilea moment de reacție, de care vorbeam mai sus.
Recitalul lui Dinu Olărașu, un alt mare folkist al primei generații, dezlănțuie mulțimea cu refrenul: "Dincolo de orice Vamă/ Dincolo de da sau nu/ Folk You!". Trupele Poesis, Byron și Vița de Vie nu fac altceva decât să înflăcăreze marea de oameni și să mențină temperatura la valoarea potrivită intrării în scenă a Iris-ului. Un Minculescu în voce și în mare formă (chiar dacă avea o mână ruptă, pusă în gips), riff-urile chitării lui Valter Popa și tobele bătute cu sete de Nelu Dumitrescu inflamează plaja. Nimeni nu mai este așezat, nimeni nu mai stă locului, toți se mișcă și dau din cap scuturând pletele, strict pe ritmul impus de piesele cântate. S-a venit la bis și cu greu s-a făcut despărțirea, publicul chemându-i la rampă încă minute bune după ce, o dată cu ultimul salut, membrii trupei demult se împrăștiaseră în spatele scenei.
Și ca totul să fie parcă binecuvântat, cam la o oră după terminarea spectacolului o ploaie de vară, repezită, cu tunete, răcorea aerul unei zile toride. Biciuit de stropi mă îndreptam alert spre hotel. O voce din spate îmi rostește numele. "Mă! Cine mă strigă în noapte?" Nu, nu mă urmărea piesa Iris-ului, era doar vocea colegului fotograf. Dar cântecul, piesa în sine, făcută de maestrul Minculescu mi-a sunat continuu în urechi până în clipa când, blajinul Moș Ene m-a luat de mână și m-a dus pe liniștita plajă a somnului și viselor cu iriși.
___________
Folk U! Florian Pittiș 2015, revărsare de muzică și poezie în Vama Veche, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii
