Preţurile alimentelor la nivel global au scăzut, în luna iulie, la cel mai mic nivel din ultimii şase ani, din motive legate, în special, de coborârea preţurilor la produsele lactate şi uleiurile vegetale, a anunţat, joi, FAO, Agenţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, transmite Reuters.
Indicele preţurilor la alimente, care măsoară lună după lună evoluţia coşului în care se află cereale, oleaginoase, produse lactate, carne şi zahăr, a coborât la 164,6 puncte luna trecută, în coborâre cu 1,7 puncte, respectiv 1%, comparativ cu luna iunie. Sunt cifrele cele mai mici înregistrate din septembrie 2009.
Preţurile la produsele lactate au scăzut cu 7,2% într-o lună, în special, din cauza reducerii cererii provenite din China, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, precum şi din cauza producţiei mari înregistrate în Uniunea Europeană.
Preţurile la uleiurile vegetale au coborât cu 5,5%, comparativ cu luna iunie, cea mai mare scădere din iulie 2009. Această mişcare se explică în mare parte prin scăderea preţurilor la uleiul de palmier, sub dublul efect al creşterii producţiei în zona Asiei de Sud-Est şi al încetinirii ritmului exporturilor.
Preţurile cerealelor au crescut cu 2% în luna iulie, dar totuşi sunt inferioare cu 10,1% nivelului din iulie 2014. Preţurile la grâu şi porumb sunt influenţate de condiţiile meteo defavorabile în America de Nord şi în Europa, în timp ce cele la orez continuă să scadă.