Peste 1.000 de militari din 30 de unități și structuri ale Alianței Nord-Atlantice participă, în perioada 22 mai-3 iunie, la exercițiul NATO de comunicații și informatică "Steadfast Cobalt 2016" (SFCT16).
Conform MApN, obiectivele principale testarea și evaluarea interoperabilității sistemelor de comunicații și informatice, în sprijinul structurii de comandă și forțe ale NATO, angajate într-o operație aliată majoră de apărare colectivă în Estul Europei.
"Suntem aici, la acest exerciţiu, să testăm şi să validăm sistemul de comunicare şi informare, adică reţelele mobile vor fi folosite la centrul de comandă în timp ce trupele sunt desfăşurate", a explicat colonelul Thomas Wirsching, din partea Grupului NATO de sisteme de comunicații și informații.
"Acest exercițiu înseamnă pentru țara noastră o oportunitate deosebită de a demonstra atât capabilitățile de țară gazdă care trebuie să furnizeze suport pentru forțele care se pot disloca în România, cât și de a atesta capabilitățile de comunicații și informatică de care dispunem, de a testa nivelul de interoperabilitate cu structurile NATO și de a elabora și pune la punct procedurile de lucru comune în situația în care dislocarea forțelor se impune", a declarat colonelul Costică Postolache, locțiitorul șefului Direcției Comunicații și Informatică din Statul Major General, conform agerpres.ro.
SFCT16 este un exerciţiu de certificare a structurilor NATO de comunicaţii şi informatică ce vor face parte din Forţa Îmbunătăţită de Răspuns a NATO (enhanced NATO Response Force) începând cu anul 2017.