După ce procurorii DIICOT si polițiștii antidrog au încercuit, miercuri dimineață, Gara de Nord și au scos din canale și subterane toate persoanele fără adăpost care locuiesc acolo, printre care și traficanți de droguri, a fost rândul inspectorilor ANPC să descindă în principala gară a Bucureștiului.
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în urma controlului de miercuri după amiază, amenzi totale de 171.000 de lei pentru condiţiile de pe peroane şi din vagoanele a şase garnituri de trenuri, precum şi unui număr de 10 comercianţi de produse alimentare.
Potrivit unui comunicat al ANPC, inspectorii au verificat condiţiile de pe peroane şi din vagoane oferite consumatorilor, cât şi din unităţile de alimentaţie publică din incinta Gării de Nord şi din vagoanele restaurant.
"Au fost controlate 6 garnituri de tren, de diferite ranguri, cu plecare din Gara de Nord, cu diferite destinaţii. Pentru aceste nereguli au fost aplicate sancţiuni în valoare de 100.000 lei şi au fost aplicate măsuri complementare de remediere a deficienţelor. S-a verificat un număr de 10 operatori economici care desfăşurau activităţi de comerţ cu produse alimentare şi s-a aplicat un număr de 10 amenzi contravenţionale, valoarea acestora însumând 71.000 lei", se menţionează în comunicat.
Astfel, au fost oprite definitiv de la comercializare 116 kg de produse alimentare expirate, 21 de litri de băuturi răcoritoare ca produse nesigure şi 50 kg de preparate culinare fără data limită de consum.
De asemenea, s-a oprit temporar activitatea de comercializare la 4 unităţi şi unei farmacii aflate în Gara de Nord, care comercializa produse farmaceutice (creme) expirate.
'Respectul pentru consumatori, pentru drepturile acestora trebuie să fie prioritar. Lipsa apei potabile, condiţiile de transport improprii, a mizeriei din vagoane, a lipsei aerului condiţionat, lipsa scaunelor în zonele de aşteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în România. Îmi doresc ca astfel de cazuri să fie din ce în ce mai izolate şi să putem beneficia de condiţii de transport civilizate, europene. Astfel de controale vor continua astfel încât consumatorilor să le fie respectate drepturile', a declarat Marius Alexandru Dunca, preşedinte ANPC.