Soţia poliţistului de la Rutieră , băgat în comă de afaceristul turc a transmis o scrisoare deschisă prin care mulțumește tuturor autorităților și face publice conturile deschise la bănci pentru donații. Aceasta a precizat că început o campanie de strângere de fonduri pentru a putea să îşi transfere soţul, aflat în comă indusă la Spitalul ”Floreasca”, la o clinică din Israel, pentru a fi operat.
Starea agentului de la Rutieră băgat în comă de afaceristul turc, extrem de gravă
Soţia agentului şef Gheorghe Ionescu a anunţat astăzi după ce şi-a vizitat soţul la spital, că acesta este în stare extrem de gravă, fiind în comă indusă şi având nevoie de o intervenţie chirurgicală pe care ar dori să o facă la un spital din Israel. Femeia a precizat că a deschis două conturi bancare la BRD, unul pentru lei şi unul pentru euro, pentru a strânge fondurile necesare pentru transferul soţului său la Spitalul Universitar Hadassah din Israel şi achitarea tuturor facturilor care nu pot fi decontate de Ministerul Afacerilor Interne.
"Am decis să deschid un cont bancar pentru toţi cei care vor să îşi exprime solidaritatea cu un om care, înainte de toate, şi-a făcut datoria salvând în mod indirect alte vieţi. Câţi dintre noi poate şi-ar fi plâns apropiaţii accidentaţi de şoferi băuţi dacă el nu şi-ar fi făcut meseria cu atâta pasiune? Aşa cum îl cunosc mulţi dintre voi, Dulăul, are nevoie de sprijinul şi rugăciunile noastre acum mai mult decât oricând", a declarat Cristina Ionescu, soţia poliţistului.
Două conturi deschise pentru donaţii
Cele două conturi în care pot fi depuse donații atât în lei, cât și în valută sunt RO98BRDE410SV41249044100 - RON sau RO94BRDE410SV41249124100 - EURO deschis la BRD."Tot ce vreau este ca soţul meu să se facă bine. E tot ce mă interesează. Ministerul de Interne mă va ajuta, dar nu poate în totalitate. Mai sunt costuri suplimentare, iar eu nu am de unde să plătesc", a explicat Cristina Ionescu. Aceasta i-a mulţumit ministrului de Interne Gabriel Oprea, secretarului de stat Raed Arafat, liderului Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Iulian Surugiu, şi prietenilor pentru că se interesează zilnic de starea de sănătate a soţului ei.
Astfel, în scrisoarea deschisă sunt afișate două conturi în care se pot primi donațiile, ținând cont că pentru transportarea la un spital din străinătate va fi necesar un elicopter dotat cu aparatura medicală care să îl mențină în viață până la unitatea medicală.
”În continuare se fac eforturi pentru el, întreaga echipă de la Floreasca. Este în continuare în coma indusă. S-au deschis două conturi pentru el. Nu știu să vă spun exact suma de care va fi nevoie. Tot ce pot să vă spun este ca noi nu dispunem de această sumă. De asta am deschis aceste conturi, tocmai pentru a cere ajutorul”, a declarat Cristina Ionescu.
”Dacă starea lui se va ameliora, este posibilă plecarea în Israel. Există o colaborare între medicii de aici și cei din Isarel. Se încercă totul. Asta este foarte important. Ne-au fost alături prietenii, colegii, echipa de medici de la Spitalul Floreasca, domnul ministru Oprea, domnul Afarat, domnul Surugiu. Mulțumesc tuturor pe această cale. Tot ce vreau este ca soțul meu să se facă bine. Este tot ce mă interesează, restul chiar nu mă interesează absolut nimic. Este un om foarte dedicat. Ceea ce făcea era totul pentru el”, a mai spus soția polițistului.
Şoferul turc l-a târât pe poliţist 350 de metri pe capota maşinii
Accidentul s-a produs în 2 august, în jurul orei 03.30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, unde se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic.
Accidentul a fost provocat de omul de afaceri turc Abdullah Atas, căruia poliţistul i-a făcut semn să oprească. Acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la Rutieră a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a fost târât pe capotă pe o distanţă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,65 la mie şi mergea cu o viteză de 180 - 200 de kilometri la oră.
"Inculpatul nu a respectat semnalul de oprire al agenţilor de poliţie, s-a apropiat de persoana vătămată I.G. - lucrător de poliţie în cadrul Brigăzii Rutiere de Poliţie a Municipiului Bucureşti, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi care la rându-i efectua semnale de oprire - a demarat în trombă, determinând persoana vătămată să se prindă de capota autoturismului, fiind târâtă o distanţă de 350 de metri şi aruncată în final pe carosabil, prin manevre succesive, o distanţă de aproximativ 10 metri", precizau procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti. Conform anchetatorilor, după ce l-a lovit pe agent, omul de afaceri turc a fugit de la locul accidentului şi a fost prins de poliţişti în Pipera.