Curtea Supremă judecă azi ultimul termen în dosarul "Referendumul", procurorii cerând pedeapsă cu executare pentru acuzațiile care i se aduc lui Liviu Dragnea.
Ministrul a declarat, la Înalta Curte, că speră să fie achitat. "Sper să fiu achitat, pentru că n-am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se dovedească că aș fi făcut faptele pentru care am fost trimis în judecată", a afirmat Liviu Dragnea.
În dosarul "Referendumul", Liviu Dragnea este judecat pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.
DNA mai spune că Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.
"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale", conform DNA.
Procurorii mai spun că, în paralel, Dragnea, a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, preciza DNA. (V.M.)