In goana nebună, au văzut INFERNUL. Doi ani de la “ACCIDENTUL GROAZEI” din Muntenegru: 18 morţi si 29 de răniţi

23 Iun 2015
In goana nebună, au văzut INFERNUL. Doi ani de la “ACCIDENTUL GROAZEI” din Muntenegru: 18 morţi si 29 de răniţi
Pe 32 iunie 2013, un autocar cu 47 de turişti români se prăbuşea într-o prăpastie, la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană din Muntenegru. Bilantul a fost unul tragic:18 persoane şi-au pierdut viaţa atunci şi alte 29 au fost rănite. George Ciobanu, şoferul-poliţist care se afla la volan în momentul impactului şi care şi-a pierdut viaţa în accident – a fost găsit de anchetatori singurul vinovat. De altfel, pe 18 februarie 2013 cazul a şi fost clasat.

În data de 18 februarie 2013, procurorii Parchetului Curţii Supreme au decis închiderea dosarului privind accidentul din Muntenegru după ce au stabilit că şoferul autocarului, care a murit, este vinovat pentru tragedie. Expertizele au stabilit că acesta (N.R.- George Ciobanu) circula cu 80 de kilometri pe oră, viteză mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum. În plus, “în urma celor constate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, s-a dispus clasarea cauzei şi faţă de reprezentantii firmei transportatoare – Gregory Tour Serv. Totodată, din verificarile efectuate s-a constatat faptul că şoferul George Ciobanu avea un aviz medical obţinut în 23 octombrie 2012 şi un aviz psihologic obţinut 2 octombrie 2012, documente medicale aflate la angajatorul SC A.E. SRL”, susţin anchetatorii.  

Drumul GROAZEI

Au plecat intr-o excursie care urma să-i bucure si să-i faca să uite de griji. Pe drumul spre Muntenegru, aveau sa descopere... infernul. Supravieţuitorii au spus atunci  că şoferul circula cu viteză foarte mare şi a încercat să facă o depăşire periculoasă. În câteva clipe, cei 47 de pasageri se zdrobeau cu autocarul de stânci. În goana nebună, vehiculul a ucis şi un om aflat pe marginea drumului. 18 cetăţeni români si un muntenegrean din autocar au murit și ei, iar 28, toți români, au fost răniţi.Cel de-al doilea şofer, Dan Mărgărit, cel care a supravieţuit accidentului, se luptă în continuare pentru viaţa lui.

Marturii din INFERN 

Ore în şir, oamenii s-au luptat pentru viața lor. Autocarul cu 47 de români a căzut într-o prăpastie adâncă de aproximativ 40 de metri, imediat după ce a ieșit dintr-un tunel. Supravieţuitorii îşi amintesc cu groază acele momente. „Din maşină au început să cadă geamurile şi toată lumea s- a panicat. Am fost proiectată în afara autocarului. Avea viteză”, povestește o femeie de pe patul spitalului din Podgorica. Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat imediat dupa accident pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 de kilometri pe oră, el avea în jur de 90 de kilometri pe oră. „Eu mă simt relativ bine, ceilalţi sunt mult mai rău. Am lovituri destul de puternice pe corp, dar nu cu efecte majore. Am doar câteva zgârieturi, eu am căzut din autocar în timp ce se rostogolea. Şoferul a încercat să depăşească la intrarea într-un viaduct, accelerând. Am început să strigăm la el să încetinească. A accelarat, a încercat să evite maşina din faţă şi a sărit peste parapet. Limita de viteză a fost de 50 km/h, iar el avea undeva pe la 90 km/h. Nu ne grăbeam, aveam timp să ajungem”, a declarat pasagerul. El a mai povestit că la locul accidentului au apărut 30 - 40 de oameni cu corzi care i-au salvat. „A fost o organizare impecabilă. Cei care n-aveau centuri de siguranţă au fost cei care au scăpat pentru că au fost aruncaţi din autocar”, a mai spus victima.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră