Primarul Gheorghe Nichita a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus la instanţă cu cerere de emitere a unui mandat de arestare preventivă. procurorii DNA spun că acesta spiona telefoanele apropiaţilor şi că ar fi făcut cadou uneia dintre persoanele supravegheate un telefon cu o aplicaţie de tip "spy".
Procurorii DNA i-au reţinut pentru 24 de ore pe Gheorghe Nichita, primarul Iașului, pe Hliboceanu Libviu Mihai, director general al Poliției Locale Iași și pe Avîrvarei Ştefan, şef serviciu în cadrul Poliției Locale Iași,
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie-aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, abuzând de funcţia deţinută, respectiv primar al Municipiului Iaşi, în mod repetat, i-a determinat pe inculpații Hliboceanu Liviu Mihai și Avîrvarei Ștefan, funcţionari publici în cadrul Poliției Locale Iași, dar și pe alte persoane din cadrul instituției pe care o conducea, să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obținute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.
În aceeași perioadă, inculpatul Nichita Gheorghe, cu intenție, i-a determinat pe ceilalți doi inculpați, funcționari publici în cadrul Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajați ai Poliției Locale, a unor activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale instituției din care făceau parte și pentru a obține un folos nepatrimonial necuvenit.
În același context, în cursul lunii martie 2015, inculpatul Avîrvarei Ştefan a dat ajutor unei persoane necunoscute din cadrul Primăriei Municipiului Iași, pentru ca aceasta, la instigarea inculpatului Nichita Gheorghe, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul efectuării unor transferuri bancare în valoare de 2.000 lei în contul lui unui angajat al unei instituții publice, aflată în subordinea acestuia din urmă.