Procurorii anticorupţie au decis să extindă urmărirea penala în cazul lui Sergiu Lucinschi, care se află în prezent sub control judiciar. Sergiu Lucinschi mai este acuzat de fals în declaraţii şi participaţie improprie în forma instigării la infracţiunea de fals intelectual.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data de 17 martie 2015, în fața unui notar public, inculpatul Lucinschi Sergiu a declarat în mod nereal faptul că, în perioada 2008-2010, sub semnătură proprie, a remis cu titlu de împrumut unui om de afaceri, suma de 2.000.000 euro. Prin această acțiune, cu intenție, inculpatul Lucinschi Sergiu l-a instigat pe notarul public respectiv să comită, fără vinovăție, un fals intelectual, cu ocazia întocmirii și autentificării acelui contract de împrumut.
Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, este implicat într-un scandal de şantaj şi corupţie alături de Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu; procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi ofiţerul DIICOT Constantin Comăneanu.
Controversatul afacerist Sergiu Lucinschi (50 de ani) a fost reţinut în aprilie de procurorii anticorupţie pentru şantaj şi trafic de influenţă. El i-a cerut unui afacerist suma de 4.000.000 euro, în schimbul retragerii unei plângeri penale depusă la DIICOT. Lucinschi a fost ajutat în şantajarea afaceristului de către procurorul Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop.