Disensiuni în sânul Academiei Române: Nu mă regăsesc în ideile susținute

09 Feb 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Disensiuni în sânul Academiei Române: Nu mă regăsesc în ideile susținute

Un apel semnat de 82 de academicieni provoacă disensiuni în sânul Academiei Române. Deşi a fost de acord, fostul ministru al Educaţiei şi rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, se disociază acum de apelul lansat miercuri şi susţine că nu a ştiut de conţinutul acestuia până când nu a fost făcut public.

Mircea Dumitru scrie pe Facebook că, recent, fost întrebat dacă se alătură unui apel mai general în care să fie subliniată susținerea unității și a integrității teritoriale și nevoia de a depăși conflictele mari din societatea românească prin dialog activ și cultivarea unor atitudini politice tolerante. El adaugă că, deși a susţinut că acestea nu reprezintă temele comune ale intervențiilor sale din ultima vreme în spațiul public, s-a declarat de acord cu ele.

"Conținutul scrisorii mi-a rămas necunoscut până în momentul publicării lui, astăzi. Ca atare, mă văd acum nevoit să mă disociez de textul de astăzi și să spun că nu mă regăsesc nici în stilistica, nici în retorica și nici în multe dintre ideile susținute în această scrisoare. Mai mult, în apelul public de acum câteva zile, pe care l-am semnat împreună cu mai mulți colegi din Universitatea din București, și pe care eu l-am inițiat, denunț derapajele grave de la respectarea normelor și a regulilor statului de drept și mă exprim fără echivoc împotriva corupției și a tuturor politicienilor și persoanelor publice care pun în pericol ordinea de drept. Regret situația creată și cred că mediul academic trebuie să rămână un apărător al mecanismelor statului de drept și ale democrației", mai spune Mircea Dumitru.

 

 

Îngrijorările academicienilor

Cei 82 de academicieni, semnatari ai apelului, se declară "îngrijorați de evoluțiile interne și internaționale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României, cu multe acțiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate 'corectitudini politice', dar și cu multe acțiuni îndreptate direct împotriva statului și poporului român (rescrierea tendențioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naționale, subminarea valorilor și instituțiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoștenirea generațiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului și subsolului, prin defrișări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităților economice, prin degradarea învățământului și a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului și societății, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupția, lipsa de eficiență, apariția unor tensiuni sociale)".

De asemenea, ei se declară preocupați "în mod deosebit de încercările recurente de 'regionalizare' a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituției României și tendințelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calității vieții în aceste zone".

"Ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale, solicităm instituțiilor abilitate ale statului român, de la toate nivelurile, să vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a contracara și, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale a României și a stabilității statului de dreptŢ, se mai arată în apelul academicienilor, conform agerpres.ro.

Printre semnatarii apelului se numără: Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop, Eugen Simion, Irinel Popescu, Nicolae Breban, Mircia Dumitrescu, Mircea Martin, Victor Spinei, Mircea Dumitru, Florin Filip, Dinu C. Giurescu, Cristian Hera, Mircea Flonta, Păun Ion Otiman, Alexandru Zub, Marius Sala, Ionel Haiduc, Maya Simionescu, Sorin Dumitrescu, Dan Berindei, Dumitru Radu Popescu, Wilhelm Dancă.

Tăriceanu îi susţine

Preşedintele Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus joi despre apelul academicienilor că esteeste o dovadă că instituția "își reînnoiește acum misiunea fundamentală".

"Scrisoarea este un semn că Academia Română redevine în spațiul public ceea ce a fost la începuturile sale, anume locul central al dezbaterilor intelectuale, un loc al angajamentului civic, locul în care marile teme de societate pot fi examinate nu numai în deplină libertate, dar și prin convocarea vocilor celor mai competente.

Prin această scrisoare, membrii Academiei Române au inițiat cel mai important referendum la care atât instituțiile, cât și cetățenii sunt chemați să aleagă din nou, în numele națiunii noastre: suveranitatea, identitatea și unitatea", afirmă Tăriceanu.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră