Doi lideri ai clanului Sportivilor, Radu Roşca şi Bogdan Dumitrache, încarceraţi la Jilava, au fost desemnaţi să antreneze deţinuţi, din postura de monitori sportivi, cu toate că legea interzice ca monitorii să fie aleşi din rândul membrilor lumii interlope, informează Mediafax.
Cei doi au grijă ca, în timpul activităţilor sportive, condamnaţii să îşi facă exerciţiile în mod corect, fără să se accidenteze, activitate considerată "în interesul locului de deţinere şi recompensata cu zile câştig", care sunt deduse din pedeapsa, au precizat sursele citate.
Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) arată, într-un răspuns transmis la solicitarea Mediafax, ca deţinuţii care ajung să lucreze ca monitori sportivi sunt "selecţionaţi şi repartizaţi de către comisia special constituită la nivelul fiecărei unităţi de detenţie, conform legislaţiei în vigoare (comisia de selecţionare şi repartizare la muncă)".
Potrivit legii, deţinuţii sunt selecţionaţi în funcţie de 14 criterii, printre care se număra vârsta, aptitudinile sau situaţia medicală, dar şi "cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată", "să nu fie încadrate în categoria persoanelor condamnate cu grad de risc" şi "să nu fie cunoscute ca aparţinând lumii interlope, potrivit datelor consemnate în documentele aflate la dosarul individual sau furnizate de organele abilitate ori personalul unităţii".
Anul trecut, la începutul lunii octombrie, Radu Roşca şi Bogdan Dumitrache au fost condamnaţi definitiv la patru şi, respectiv, doi ani şi nouă luni de închisoare, în dosarul Sportivilor, deschis de anchetatori în 2006.
Alături de cei doi, au fost condamnaţi alţi 40 de membri ai grupării.