Deputatul Ion Ochi, trimis în judecată de DNA. Parlamentarul este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu

23 Iun 2015
Deputatul Ion Ochi, trimis în judecată de DNA. Parlamentarul este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu
Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe deputatul Ion Ochi, la data faptelor vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, pentru luare de mită și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Tot sub control judiciar, pentru fapte similare, au fost deferiți justiției: Viorel Costea — șef al Direcției de Administrare Drumuri, Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri, funcții deținute în cadrul CJ Brașov la data faptelor, Todorică Constantin Șerban — primar al localității Prejmer la data faptei, Cristian Dorin Nica — director general SC Conforest SA la data faptei. În dosar, în stare de libertate, a fost trimis în judecată Neculai Tăutu, diriginte de șantier.
 
DNA arată, într-un comunicat, că în a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor OUG 34/ 2006 privind achizițiile publice, Ion Ochi, în înțelegere cu Dorin Nica, i-a încredințat acestuia execuția unor lucrări de reparații ale unui drum județean, respectiv DJ 112D, km 7+218 — 11+300, situat între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului.
 
Anchetatorii susțin că astfel s-a urmărit atât obținerea unor foloase materiale necuvenite, cât și capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfășoare în toamna anului 2012, alegeri în urma cărora a și devenit deputat.
 
Procurorii au constatat că lucrările au fost efectuate în proporție de aproximativ 60%, în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier.
 
"Lucrările executate necorespunzător nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea anterioară reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații. Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea lui Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată", se arată în comunicat.
 
Mai mult, Ion Ochi i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat procedura licitației să-și retragă contestațiile formulate, menționează DNA.
 
Potrivit procurorilor, comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte și inculpații Costea și Blaga, a fost constituită la 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziție a președintelui CJ Brașov, iar la 2 aprilie, în baza împuternicirii acestuia, Ion Ochi a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.
 
Sursa citată subliniază că, în cursul aceleiași luni, Ion Ochi l-a determinat pe dirigintele de șantier să semneze documentația întocmită de SC Conforest SA, situații de lucrări și centralizatorul aferent lunii respective, în care erau specificate sumele care au stat la baza emiterii facturii în valoare de peste 2,5 milioane lei, ce reprezenta peste 56% din valoarea totală a contractului, prezentată și decontată ulterior de CJ Brașov.
 
"Pe parcursul anului 2012, în fața refuzului inițial de decontare al președintelui CJ Brașov, dar și pentru a evita plata unor penalități de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localității Prejmer, inculpatul Șerban, la solicitarea lui Ochi și pe baza unor referate întocmite de Viorel Costea, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiționale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen. Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate și nici recepționate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a acestora", se spune în document.
 
DNA mai precizează că, în schimbul atribuirii contractului respectiv, Ion Ochi a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziționate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a și întâmplat ulterior.
 
"Mai mult, plățile către această firmă, totalizând 430.238,83 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica a primit banii de la CJ Brașov. Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obținut un folos necuvenit în valoare de 1.129.791,60 lei, sumă care reprezintă totodată un prejudiciu pentru CJ Brașov", mai arată DNA.
 
În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Ochi și Nica. De asemenea, procurorii anticorupție au dispus instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare aparținând acelorași doi inculpați.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră