Sergio Morate, spaniolul care șoca o lume întreagă după ce și-ar fi ucis cu bestialitate fosta parteneră de viață, dar și pe prietena acesteia, va fi extrădat și judecat în Spania, scrie presa spaniolă, care preia o informație a agenției EFE. Decizia a fost luată luni de către judecătorul Curții de Apel din Timișoara, Flavius Ionescu. Avocatul lui Morates poate face apel la Tribunalul din București în decurs de cinci zile.
Odată cu cererea de extrădare, instanța a dispus totodată și trimiterea în Spania pentru cercetări a autovehicului cu care Sergio Morate a ajuns pe teritoriul României, dar și bunurile găsite în garsoniera din Lugoj unde acesta se ascundea.
Claudia Cândea, avocata spaniolului, contestă decizia Curții de Apel Timișoara și va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție din București.
În fața judecătorului, Sergio Morate și-a exprimat încă o dată teama de a ajunge în fața instanțelor din Spania, clamându-și totodată nevinovăția pentru uciderea celor două tinere în vârstă de 24 și 26 de ani. „Îi este frică să se întoarcă în Spania pentru că a fost un caz extrem de mediatizat, iar lumea îl consideră deja vinovat, ceea ce poate duce la un proces inechitabil”, susține avocata lui Morate, citată de El Mundo. Cu toate acestea, actelele de extrădare au fost deja întocmite, urmând ca decizia să fie pusă în executare.
Sergio Morate, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut joia trecută în Lugoj, după ce a fost dat în urmărire internațională, fiind suspectul principal în cazul uciderii a două tinere din orășelul spaniol Cuenca, Marina Okarynska și Laura del Hoyo. Criminaliștii spanioli i-au dat de urmă chiar pe teritoriul României și l-au săltat joia trecută din garsoniera unui lugojean cu care s-ar fi împrietenit într-un penitenciar din Spania.
Citiți și:
Poliţiștii români care l-au prins pe Sergio Morate vor fi decoraţi de autorităţile din Spania