Înalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi să mențină controlul judiciar dispus în cazul deputatului PSD Vlad Cosma și tatălui acestuia, Mircea Cosma, președinte al Consiliului Județean Prahova, în dosarul în care au fost trimiși în judecată pentru corupție. Magistrații au modificat însă dispozițiile măsurii controlului judiciar și au dispus că Vlad Cosma, omul de afaceri Răzvan Alexe și Daniel Alixandrescu pot părăsi teritoriul României, potrivit agerpres.ro.
Deputatul Vlad Cosma și tatăl acestuia, Mircea Cosma, au fost trimiși în judecată în aprilie 2014, fiind acuzați de procurorii anticorupție de trafic de influență și, respectiv, luare de mită și abuz în serviciu. Alături de cei doi au mai fost deferiți justiției omul de afaceri Răzvan Alexe, acuzat de trafic de influență și dare de mită și directorul Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, acuzat de luare de mită și abuz în serviciu.
Care sunt acuzaţiile procurorilor
Potrivit DNA, în perioada 2010-2013, președintele CJ Prahova a derulat o activitate infracțională de natură a prejudicia bugetul public al județului, în favoarea unor interese private, antrenând într-un circuit ilicit, susținut și de reprezentanții unor societăți comerciale favorizate — denunțători în cauză, mai multe persoane printre care și pe fiul său, Vlad Cosma.
"În concret, contra unor sume de bani, reprezentând inițial prețul unor contracte de vânzare — cumpărare terenuri supraevaluate și ulterior un procent din câștigul asigurat celor trei societăți comerciale, inculpatul Cosma- uzând de prerogativele conferite de funcția deținută la nivelul autorității publice județene și beneficiind de concursul cointeresat al inculpatului Alixandrescu — funcționar public având calitatea de director al unor departamente 'cheie' în CJ Prahova, a facilitat câștigarea de către cele trei societăți a procedurilor de achiziție publică organizate de consiliul județean ca entitate achizitoare de lucrări și servicii, dar și decontarea cu prioritate a altor lucrări deja efectuate", susține DNA.
Intervenția reprezentanților societăților la șeful CJ s-a realizat fie direct (prin reprezentantul de atunci al uneia dintre cele trei firme, în prezent decedat), fie prin intermediul lui Vlad Cosma și Răzvan Alexe (apropiat al familiei Cosma), care și-au traficat influența avută asupra lui Mircea Cosma, contra unui 'comision' împărțit între ei.