De ce sunt eliberaţi condiţionat cei condamnaţi pentru crimă? Sau pentru acte de pedofilie sau viol? Pentru că au dreptul, v-ar răspunde orice judecător care a dispus o astfel de măsură.
Niciunul dintre acești judecători n-ar avea curajul să spună „pentru că penitenciarul i-a transformat radical, în niște cetăţeni model” sau „pentru că au fost reeducaţi și nu mai prezintă niciun pericol public pentru societatea în care se reîntorc”.
De ce sunt eliberaţi condiţionat astfel de infractori? Pentru a le mai da o șansă.
Violator în serie, pus în libertate
Ȋn 2005, Pop Vilmos a fost condamnat de Tribunalul Bihor, pentru tâlhărie. La 18 iulie 2008, Judecătoria Oradea a admis cererea lui de liberare condiţionată, iar el a părăsit penitenciarul.
Ȋn 2009, Vilmos Pop a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracţiunii de viol. Avea pe conștiinţă nu una, ci patru victime! A fost trimis în judecată, iar la 11 ianuarie 2010, Judecătoria Oradea l-a condamnat la o pedeaspă rezultantă de 8 ani închisoare, în regim de detenție. O pedeapsă blândă, raportat la gravitatea faptelor comise. Vilmos a făcut însă recurs, iar în octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea a decis menținerea pedepsei.
Din 8 ani de detenţie, cât primise, Vilmos a executat doar 6 ani. Ȋncarcerat la Penitenciarul Gherla, el a obţinut clemenţa Judecătoriei Dej care, la 23 februarie 2015 i-a admis cererea de eliberare condiţionată. Avea 32 de ani și o viaţă întreagă înainte.
A recidivat după trei luni
Ȋn noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:00, Vilmos Pop a atacat o adolescentă de 16 ani, încercând să o violeze. Agresiunea a avut loc în plină stradă, pe Calea Clujului din Oradea.
Victima a reuşit să scape din mâinile agresorului şi a fugit, urcându-se într-un taxi ce trecea prin zonă. Taximetristul a sunat la 112 și a pornit apoi pe urmele agresorului. „În drum, taximetristul s-a întâlnit cu o patrulă a Poliţiei Oradea, iar împreună l-au şi prins în scurt timp pe atacator”, au declarat, pentru BIHOREANUL, surse din anchetă.
Vilmos Pop a fost prins, reţinut şi prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. La 7 iunie a.c. Judecătoria Oradea a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și „a dispus arestarea preventivă a inculpatului POP VILMOS, în prezent aflat în Arestul IPJ Bihor, pe o perioadă de 30 de zile, începând din 07.06.2015 la 06.07.2015, inclusiv, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de viol, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 218 alin. l C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.. Respinge cererile privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau controlului judiciar”.
Vilmos Pop a făcut contestaţie, iar decizia finală va fi luată la Tribunalul Bihor.