Un grup de experţi ai Comisiei Europene se află la Bucureşti pentru evaluarea progreselor înregistrate de România în reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Joi, experţii europeni s-au întâlnit cu reprezentanţii CSM cărora le-a spus să se aşeze la aceeaşi masă cu ziariştii pentru a preveni atacurile la reputaţia magistraţilor români.
"În contextul intensificării din ultima perioadă a atacurilor la adresa independenței sistemului judiciar român, independenței, imparțialității și reputației judecătorilor și procurorilor, experții Comisiei Europene au subliniat necesitatea de a se identifica și aplică măsuri pentru o apărare mai eficientă a acestora, inclusiv prin susținerea unor dezbateri publice cu reprezentanții celorlalte puteri în stat și mass media", a precizat joi CSM după întâlnirea cu experţii Comisiei Europene.
De asemenea, reprezentanţii CSM au primit şi indicaţii cu ce au de făcut în perioada următoare: apărarea independenței sistemului judiciar, creșterea gradului de integritate și responsabilitate, eficientizarea activității instanțelor și parchetelor, continuarea implicării active în reformarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!