Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară (IJ) pentru verificări cu privire la apărarea independenţei justiţiei în urma declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta privind condamnarea lui Liviu Dragnea. Prim-ministrul a susţinut marţi că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulţumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul „Referendumul”, decizie a justiţiei pe care social-democraţii o consideră „nedreaptă”.
Judecătorul Alexandru Șerban, membru al CSM, a cerut marți plenului Consiliului punerea în discuție a sesizării Inspecției Judiciare cu declarațiile premierului Victor Ponta privind condamnarea lui Liviu Dragnea.
Conducerea CSM a arătat că a aflat marți dimineață de aceste declarații și vor fi analizate, potrivit Agerpres şi Rador.
Pe de altă parte, vicepreședintele CSM Bogdan Gabor a afirmat că au fost niște „atacuri” la procurorul general și ar putea fi luate în discuție și acestea, să fie o reacție la ambele situații.
„Este (tensiune în PSD — n.r.), bineînțeles că este, pentru că noi am guvernat și guvernăm și la nivel central, guvernăm și la nivel local. După chestia asta absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea — că am făcut referendum, de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toți — ați văzut ce pățesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu știu ce. Vă dați seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau și arestate acum. Au dat și ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci și PNL a fost cu noi la suspendare. Toți am fost, mă rog, toți cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulțumire, pentru că e o nedreptate care ni se face”, a declarat Ponta, la România TV.
Premierul a reacţionat pe pagina sa de Facebook, unde a postat următorul mesaj:” Un domn judecator Șerban de la CSM e supărat și mă reclamă că am comentat decizia în cazul Dragnea! Domnule judecător, colegul dvs din CSM Danileț a comentat repetat la televiziune decizia în cazul "Mariana Rarinca"! Evident că v-ați făcut că plouă!
Deci să înțelegem - cine e prieten și coleg cu dvs (din "Sistem" adică) are voie, noi, ceilalți, nu! Corect? Spuneți direct și ne supunem!”.