Vasilica Grosu, o femeie în vârstă de 84 de ani din satul Gura Călmăţui, județul Brăila, a trecut prin chinuri inimaginabile înainte de a murit. Bătrâna a fost violată, bătută cu bestialitate și ucisă de Fănel Milea, de 51 de ani, eliberat din puşcărie în noiembrie 2013, după ce primise închisoare pe viaţă pentru alte două fapte de viol şi două de omor, comise în 1992.
Ieri, criminalul a fost dus în faţa Tribunalului Brăila, iar judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru viol şi omor calificat.
După 21 de ani de temniță, brăileanul Milea a fost pus în libertate de Judecătoria Brăila, care a dispus eliberarea lui condiţionată. După ce a stat o perioadă liniştit, individul din comuna Viziru a dat buzna în casa bătrânei de 84 de ani, din Gura Călmăţui, a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu ea, apoi a bătut-o până când femeia și-a dat ultima ultima suflare.
Luni, în jurul orei 14.00, după câteva ore de la descoperirea cadavrului, individul a fost săltat chiar de la domiciliu de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale.
Procurorul criminalist Mircea Ciutac a declarat pentru presa locală că Milea nu a recunoscut că a comis fapta, însă nu a exclus această posibilitate declarând că era atât de beat, încât nu îşi aduce aminte.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, citat de Obiectiv Brăila, prin ordonanţa din data de 22 iunie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Fănel Milea, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi omor calificat.
Procurorii au stabilit că fapta a constat în aceea că, în seara de 21 iunie, în jurul orei 21.00, a întreţinut prin constrângere un act sexual cu victima, iar pentru a ascunde săvârşirea acestei infracţiuni i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi totalitatea abdomenului şi toracelui.
"I-a provocat victimei un şoc traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism cu multiple echimoze, infiltrate sangvine epicraniene, numeroase fracturi costale bilaterale, contuzii şi rupturi pulmonare stângi, contuzii cardiace, contuzii renale stângi şi ale pancreasului, leziuni ce au condus direct la decesul victimei.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului prezintă o gravitate deosebită, prin aceea că au constat în lovirea persoanei vătămate cu mare intensitate în zona capului. Inculpatul a săvârşit un act de agresiune de o violenţă ieşită din comun, victima suferind leziuni de acoperă întreaga jumătate superioară a corpului, de la cap şi până la zona abdominală. Inculpatul a săvârşit agresiunea depăşind cu mult gradul de violenţă necesar înfrângerii posibilităţilor de apărare ale victimei în vârstă de 84 de ani. Inculpatul a întreţinut un raport sexual cu victima după punerea sa în imposibilitate de a se apăra, după care i-a tasat cu genunchii cutia toracică, provocându-i leziunile cele mai grave", susține procurorul de caz.