Omul de afaceri Remus Truică a fost audiat, în această dimineaţă, la DIICOT în dosarul creditelor frauduloase luate de la BRD. A stat mai puţin de 30 de minute în faţa procurorilor, în dosarul în care a fost pus sub acuzare pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani.
Procurorii i-au adus la cunoştinţă că i-au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar. În acelaşi dosar, în 9 iulie a fost audiat la DIICOT şi Sorin Popa, fost vicepreședinte BRD. Procurorii l-au audiat şi l-au anunţat că va fi cercetat sub control judiciar în dosarul creditelor ilegale. ”Spre mai bine tot timpul speri. Acum vom vedea”, a spus omul de afaceri la ieșirea de la DIICOT.
Şi Irina Truică a dat declaraţii în dosar
Remus Truică ar fi obținut credite ilegal de la BRD și spun anchetatorii că ar fi obținut aceste credite pe baza unor documente care au fost depuse în aceeași zi, fără ca acestea să fie verificate. Irina Truică a dat declaraţii în acest dosar în 3 iulie, avocatul ei declarând atunci că aceasta a semnat, ca soţie a lui Remus Truică, un contract de credit de trei milioane de euro. Avocatul a precizat că Irina Truică are sechestru pe bunurile comune cu soţul ei, cele mai importante fiind terenurile şi casa din Snagov.
Procurorii DIICOT instrumentează un dosar privind acordarea ilegală a mai multor credite de către BRD, între care se numără şi cel făcut de Elena Udrea, în valoare de aproximativ trei milioane de euro. În cazul fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, DIICOT şi-a declinat competenţa, în 4 martie, şi a trimis dosarul la DNA, care continuă cercetările.
DIICOT a anunţat, în 19 mai, că în dosarul privind acordarea ilegală de credite a fost începută urmărirea penală în cazul a 30 de persoane.