Covasna. O locomotivă cu abur va traversa cea mai veche linie forestieră

01 Aug 2015
Covasna. O locomotivă cu abur va traversa cea mai veche linie forestieră
 O locomotivă cu aburi veche de peste o sută de ani, cu vagoane pentru turiști, va circula sâmbătă și duminică în localitatea Comandău din județul Covasna.

La Comandău se sărbătoresc 125 de ani de la înființarea rețelei de linii ferate forestiere.

Locomotiva va circula pe un traseu de circa șase kilometri dus-întors, iar după ora 18.00 va tracta un tren special cu dubă muncitorească și trucuri de transport bușteni, a declarat pentru Agerpres, Papucs Andras, reprezentantul Consiliului Județean Covasna și al asociației 'Șiclău'.

Potrivit acestuia, duminică vor fi organizate numeroase acțiuni pentru copii, care se vor putea juca cu trenulețe electrice și cu telecomandă.
Calea ferată Covasna-Comandău a fost folosită pe vremuri pentru transportul buștenilor din pădure, iar la jumătatea ei exista un plan înclinat,
care folosea forța gravitațională pentru a urca și coborî vagoanele.

Practic, între stațiile aflate la capete opuse exista o diferență de nivel de aproape 300 de metri, iar acest lucru permitea ca vagonul gol să fie tras în sus de vagonul încărcat cu lemne care cobora.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră