Concluzii îngrijorătoare după primele zile de testare a sirenelor

19 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Concluzii îngrijorătoare după primele zile de testare a sirenelor

În Bucureşti şi 13 judeţe a avut loc miercuri un exerciţiu de testare a sirenelor pentru situaţii de urgenţă. După acest exerciţiu, concluziile în ceea ce priveşte Capitala nu sunt deloc liniştitoare.

Astfel, în cazul unui dezastru, numai un milion de oameni din Bucureşti vor putea fi cazaţi în adăposturi. "În cazul în care se impune adăpostirea populaţiei, pentru Bucureşti, există o estimare pentru adăpostirea a un milion de persoane. Astfel, vorbim despre spaţii de adăpostire care sunt amenajate în subsolul blocurilor, există şi adăpost de protecţie civilă constituit ca punct de comandă pentru autorităţi, metroul poate constitui un punct de protecţie civilă în caz de dezastre", a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Bucureşti, conform mediafax.ro.

De asemenea, el a spus că din cele 400 de alarme, doar 15% pot fi acţionate automat. "În Bucureşti există o evidenţă potrivit căreia sunt 400 de sirene atât electrice cât şi electronice. Din păcate, situaţia statistică ne arată că doar 15% dintre aceste sirene pot şi acţionate cu dublă comandă atât de la locul în care sunt amplasate cât şi dintr-un punct de comandă existent la Primărie sau la dispeceratul ISU. Este o vulnerabilitate", a declarat Daniel Vasile.

El a explicat şi de ce este bine ca aceste sirene să poată fi acţionate automat. "Există o perioadă de timp de la momentul în care noi înştiinţăm autoritatea locală până la momentul fizic în care cineva va apăsa pe acel buton şi acesta este lucrul asupra căruia insistăm deaorece aceste sisteme să fie centralizate, iar acţionarea să se facă în mod automat dintr-un centru de comandă pentru a scurta cât mai mult timpul de alarmare", a susţinut purtătorul de cuvânt al ISU.

Judeţele în care a avut loc miercuri exerciţiul de alarmare sunt Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi.

Exerciţiul de alarmare la nivel naţional,  PROCIV 2017, pentru testarea sirenelor pentru situaţiile de urgenţă, are loc în intervalul 18-21 aprilie.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră