CNADNR a anunțat, sâmbătă, printr-un comunicat remis presei, faptul că la stația de taxare de la Fetești se formează în continuare cozi.
Astfel, Compania de Drumuri constată că, deși sistemul de plată prin SMS a fost introdus de mai bine de două luni, șoferii preferă să stea la coadă pe podul de la Fetești, punctul de trecere cu plată cash fiind foarte solicitat în anumite perioade ale zilei.
O bună parte dintre șoferii care preferă să stea la coadă la Fetești și-au explicat gestul prin faptul că nu ar avea încredere în plata prin SMS. Chiar și așa, aceștia mai au și varianta plătirii taxei la benzinării, așa cum se întâmplă și în cazul rovinietei.
Mai mult, în comunicat se menționează faptul că taxa se poate plăti și în următoarele 24 de ore după trecerea prin punctul de taxare în una din benzinăriile partenere, respectiv OMV, Petrom, Mol, Rompetrol.
Pentru plata prin SMS se trimite la 7577 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria tarifară corespunzătoare tipului de vehicul (1,2,3 sau 4). Ulterior, se va primi un mesaj prin care se cere să se confirme achiziția (mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv costul total.