Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a declarat, vineri, la Galați, că a constatat că există o pură coincidență că în ziua în care PNL depune moțiunea de cenzură, premierul Victor Ponta este chemat la DNA, dar că, personal, nu crede în coincidențe.
PNL va depune astăzi, la ora 12, la Parlament, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta pe tema votului prin corespondenţă.
Ieri, copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat că sunt șanse ca Guvernul "să cadă după moțiunea de cenzură".
"Șanse sunt, dar sunt un politician echilibrat și nu aș spune că acest lucru sigur se va întâmpla. Șanse sunt. Avem acordul partidului dlui Geoană, așteptăm pe parcursul nopții, pentru că mâine (azi, n.r.) depunem moțiunea, am transmis-o și celorlalte grupuri parlamentare — UDMR, grupul dlui Fenechiu, minorități altele decât UDMR și independenților—, poziția lor", a spus Blaga, la un post de televiziune.
În jurul orei 11, premierul era chemat la DNA. Cu puțin timp înainte, postase pe pagina de Facebok următorul mesaj:
„E foarte bine că PNL-PDL depun azi moţiunea de cenzură! Într-o ţară democratică europeană bătălia politică se duce îin Parlament (nu la DNA sau pe site-uri)!
Majoritatea actuală este unită şi are proiecte importante de realizat în perioada următoare - Cod Fiscal, Legea Salarizării, etc.”.
Întrebată dacă există o coincidență în privința chemării la DNA a premierului, în aceeași zi cu depunerea moțiunii de cenzură a PNL, Laura Codruța Kovesi a răspuns că nu există coincidențe și că procurorii nu urmăresc agenda politică a zilei.
La începutul acestui an, după aproape 3 ani de guvernare, premierul Victor Ponta a fost Întrebat dacă crede că este posibil ca cei care doresc înlăturarea sa din fruntea Guvernului să îi instrumenteze un dosar la DNĂ, premierul a răspuns: "Cred că dacă se face un dosar în care fata de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcţia de prim-ministru, dar eu sper că în 2015 nu se schimba guvernele cu mijloace judiciare. Cred că acest lucru nu se va întâmpla".