Codul Muncii, modificat special pentru repausul săptămânal

11 Mai 2015
Codul Muncii, modificat special pentru repausul săptămânal
Legea nr. 97/2015 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii a fost publicată in Monitorul Oficial, partea I, nr. 316 din 8 mai şi se aplica de astăzi. Actul normativ clarifică regimul  repausului saptămânal al salariaţilor.

Concret, alineatul 1 al articolului 137 din Codul muncii prevede că "repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica". Astfel, spun iniţiatorii, noua formă este mult mai concisă şi nu mai permite interpretări ce puteau fi în dezavantajul salariaţilor. Până acum, angajaţii au avut parte de repausul săptămânal, conform Codului muncii, în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica, scrie avocat.net.

"(...) În Codul muncii, se face referire la faptul că perioada de repaus reprezintă orice perioadă care nu este timp de muncă. Din păcate, de multe ori, angajatorul, ajutat de ambiguitatea regăsită în textul reglementărilor legale, profită de neştiinţa angajatului, lăsându-i acestuia din urmă impresia că are foarte multe obligaţii şi foarte puţine drepturi, în speţă, dreptul la repaus săptămânal. Pentru a elimina acest gen de interpretări prin care relaţia angajat - angajator poate fi dezechilibrată (...), am iniţiat această propunere legislativă care are ca obiect de reglementare înlocuirea formulării art. 137 alin. 1 cu privire la repausul săptămânal care se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica, cu formularea repausul săpămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica, forma propusă, in opinia noastră, fiind mult mai concisă şi nelăsând loc interpretărilor", se arată în expunerea de motive a actului normativ. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră