Hidrologii au emis, joi dimineaţă, o atenţionare hidrologică Cod Galben de inundații în bazinele hidrografice din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, valabilă pentru data de 20 august, în intervalul orar 06:30 - 14:00.
"Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție", se arată în atenţionarea emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
"Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele hidrografice Vâlsan, Râul Doamnei (bazin superior) şi Bratia", mai avertizeaza INHGA.