Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) este verificată de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, la inițiativa ministrului Iulian Matache.
”Ministerul își exercită dreptul și obligația de a verifica informațiile apărute în presă. În măsura în care acestea vor fi întemeiate, se vor lua măsurile necesare pentru remedierea disfuncționalităților. De asemenea, în cazul în care se va impune, vor fi sesizate instituțiile abilitate. Consider că eventualele sesizări ar trebui făcute mai întâi la nivelul organelor de control ale companiei, ministerului, sau la nivelul altor instituții. Apariția doar în presă nu rezolvă problema și poate fi interpretată ca un gest subiectiv. Din acest motiv, solicit ca atât în Ministerul Transporturilor, cât și în companiile din subordinea și sub autoritatea acestuia, să fie promovat dialogul ca element esențial în soluționarea conflictelor”, se afirmă într-un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor.
Controalele demarate au ca scop verificarea veridicității informațiilor apărute, în ultima perioadă, în mass-media cu privire activitatea din CNADNR.
Controlul vine la scurt timp după ce un fost director al Companiei, Liviu Costache, a dezvăluit, la postul național de televiziune, cum sunt furați românii la trecerile pe podurile de la Giurgiu, sau la Feteşti. În loc să acopere gropile şi să asfalteze podul de la Giurgiu, banii ajungeau în buzunarele salariaţilor Companiei. Şoferii erau de două ori păgubiţi: plăteau în primul rând taxa şi, apoi, reparaţiile pentru maşinile stricate din cauza drumurilor.