Cinci poliţişti români vor merge într-o misiune operativă cinci zile în Ungaria, la Budapesta, cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 de la Hungaroring. Ei au fost invitaţi de Căpitănia de Poliţie din Pesta pentru a participa la misiunile de asigurare a ordinii publice la această competiţie.
Misiunea operativă va avea loc în perioada 23 - 27 iulie, la Budapesta. "Poliţiştii români vor sprijini autorităţilor ungare și vor desfășura activităţi operative în colaborare cu structurile de aplicare a legii din Ungaria, acordând asistenţă atât pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, cât şi pentru facilitarea schimbului de informaţii operative în eventuale anchete. Misiunea se desfăşoară în baza invitaţiei adresate de Căpitănia de Poliţie din Pesta, iar poliţiştii participanţi sunt cunoscători ai limbii maghiare", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române .
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!