CFR a atribuit unei firme abonate la banii companiei un contract pentru lucrări de terasament, în valoare de peste 1,877 milioane de lei. Este vorba despre “punctul negru” de pe tronsonul Constanța, linia Medgidia-Tulcea, de la kilometrul 142. Firma care a câștigat contractul este Daria Const SRL din Negrești Oaș, deținută de afaceristul Gheorghe Cicio cu 70% dintre acțiuni și fiul său, Vasile Cicio, cu restul de 30%.
Firma Daria Const a făcut profit de milioane de lei în ultimii cinci ani din contracxtele câștigate la CFR. Societatea a fost aleasă să repare cablurile electrice, să vopsească podețele și să facă lucrări de scurgere a apei.
De data aceasta, CFR a ales aceeași firmă să facă lucrări de eliminare a punctului periculos de pe linia ferată Medgidia – Tulcea, de la km 142. Conform anunțului de atribuire, lucrările vor consta în:
- Consolidare terasament - 190 m;
- casiu taluz stânga km 142+599;
- rigola cu rebord stânga – 195 m;
- șanț betonat dreapta – 25 m;
- consolidare taluz cu pamânt armat – 18,3 m;
- casiu taluz stânga km. 142+349;
- lucrări asigurare a scurgerii apelor dreapta – 721 m.
Oficialii CFR mai spun că firma va asigura și lucrările de îmbunatatiri funciare aferente lucrărilor de la terasament.
Anul trecut, Ministerul Fondurilor Europene a identificat o mie de puncte periculoase („puncte negre”) pe calea ferată. Conform specialiștilor, cele mai periculoase rute, pe care au fost identificate zeci de „puncte negre” sunt: Brașov – Sighișoara, Constanța – Mangalia, Craiova – Calafat și București – Giurgiu. Practic, pe aceste tronsoane se poate întâmpla oricând un incident feroviar.